extremismul în Europa, Trump în SUA, război prelungit în Ucraina

BY: stiridinromania.ro In Externe, STIRILE ZILEI

Între 9 și 11 iulie, în capitala americană Washington, liderii celor 32 de țări NATO se reunesc pentru un summit extrem de important. O parte ceremonială a summitului care marchează 75 de ani de existență a NATO este confirmarea noului secretar general al Alianței după un deceniu. Dar întâlnirea se va concentra pe alte câteva subiecte majore: sprijinul acordat Ucrainei pentru a se apăra împotriva Rusiei; cât de pregătită e Alianța în cazul unui atac; provocarea ridicată de China în Oceanul Pacific. Europa Liberă urmărește discuțiile și vă prezintă personajele-cheie ale summitului, cele mai importante decizii și agenda evenimentului.

Mandatul lui Mark Rutte la șefia NATO începe cu provocări majore, chiar mai mari decât a avut predecesorul său, Jens Stoltenberg, care a condus Organizația Tratatului Atlanticului de Nord timp de zece ani, o perioadă record. Mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit repetat pentru ca NATO să aibă continuitate în time ce Rusia continuă invazia în Ucraina, iar toată Alianța s-a transformat.

Rutte va prelua mandatul de la 1 octombrie.

Mark Rutte, proaspăt nominalizat secretar general al NATO, alături de Jens Stoltenberg, șeful NATO timp de zece ani

Prima diferență este că, în Europa, extremismul a cărui creștere se manifestă deja de câțiva ani, a fost legitimat în alegeri.

Este deci de așteptat ca manifestările partidelor populiste și radicale să se amplifice, iar vocea lor să fie mai puternică.

Multe dintre aceste partide se împotrivesc ajutorului acordat Ucrainei, în războiul declanșat de Rusia.

Despre rezultatele partidelor extremiste la alegerile europarlamentare puteți citi aici.

Daniel Hegedus, membru senior al German Marshall Fund al SUA, expert în declinul democrației și în Europa Centrală și Est

Daniel Hegedus este expert al German Marshall Fund al SUA, specializat în declinul democratic și în Europa Centrală și de Est.

El spune că principala provocare de a menține sprijinul financiar continuu și ajutorul militar acordat Ucrainei prin intermediul UE și NATO „nu vine atât din consolidarea dreptei radicale în cadrul Parlamentului European, ci din intrarea acestor partide în guvernele statelor membre ale UE și, evident, dintr-o potențială a doua administrație Trump în SUA”

Pericolul nu pare însă iminent în acest moment, pentru că inclusiv în rândul partidelor radicale de dreapta, opiniile privind Ucraina sunt împărțite, spune Daniel Hegedus.

Dar nu este de neglijat.

În timp ce Georgia Meloni și grupul ei ECR (Conservatori și Reformiști Europeni) au avut o poziție mai degrabă pro-Ucraina, „o potențială dezertare a partidului polonez Lege și Justiție la «Patrioții Europei» […] noul grup european format de premierul maghiar Viktor Orbán” ar putea reprezenta o problemă serioasă, crede expertul.

El argumentează: discursul anti-Ucraina nu va mai aparține doar unor partide răzlețe, din diferite țări, ci unui grup parlamentar european.

O amenințare majoră ar putea veni și din Franța, dacă Partidul Reuniunea Națională al lui Marine Le Pen reușește să obțină majoritatea în Parlamentul francez și să formeze un guvern, spune Daniel Hegedus (turul doi al alegerilor parlamentare din Franța este programat pentru duminică, 7 iulie).

„Acest lucru va duce la un mare eșec în cazul Franței, una dintre țările care au oferit un sprijin politic important Ucrainei.”

Totuși, Daniel Hegedus crede că Mark Rutte este foarte potrivit să negocieze cu partidele de extrema dreapta din Europa.

„Are experiență atât în lupta împotriva PVV (Geert Wilders, Partidul Libertății din Olanda) cât și, dacă este necesar, în coordonarea cu ei în politica olandeză. Acesta este cu siguranță un atu și o moștenire pe care le poate aduce în construirea unui compromis la nivelul NATO.

Principala întrebare este, totuși, în câte state membre ale UE și NATO ar putea intra la putere în următorii doi ani partide populiste, iliberale, ușor sau clar critice față de Ucraina sau chiar pro-ruse.

Ele pot ajunge în cele din urmă la o masă critică în ambele organizații, făcând din ce în ce mai dificilă realizarea unor compromisuri pro-ucrainene”, avertizează expertul în Europa Centrală și de Est.

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, spune că asistăm la un curent puternic al conservatorismului, eurocepticismului și neacceptării Uniunii Europene ca o instituție suprastatală.

Impactul asupra NATO ar trebui să fie minim, spune el, dar nu e de trecut cu vederea.

„Problemele mai complexe sunt pentru Uniunea Europeană, dar ele pot să se reflecte și în ceea ce înseamnă soliditatea și consensualitatea la nivel NATO. Trebuie să avem în vedere că orice decizie a NATO înseamnă în primul rând o decizie politică care are la bază consensul. Un singur stat NATO care se opune unei decizii politice de aplicare a unor planuri militare de apărare și descurajare face ca aceste planuri să fie neaplicabile.”

Cosmin Popa, istoric, expert în spatiul ex-sovietic

Istoricul Cosmin Popa, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, crede că „populismul și xenofobia, încarnate de numeroasele partide europene, care astăzi înregistrează o serie de succese electorale, sunt cei mai prețioși «aliați» ai lui Putin, în încercarea sa de subminare a sprijinului pentru Ucraina”.

„Iar asta nu reprezintă decât prima parte din vestea proastă. A doua parte constă în faptul că astfel de mișcări propun politici a căror aplicare ar duce automat la limitarea democrației, facilitând în ultimă instanță instaurarea autoritarismului.”

Istoricul subliniază că „la fel de grav este și că unii politicieni europeni cu care noul secretar general va fi nevoit să ajungă la consens percep acest avans al populismului ca pe o simplă bătălie electorală.”

Într-un astfel de context politic, amploarea, natura și momentul sprijinului pentru Ucraina vor fi permanent negociate, fapt care va constitui un ajutor indirect dat agresorului, adaugă istoricul.

În consecință, spune Cosmin Popa, principala sarcină a noului secretar-general al NATO va fi să-i convingă pe membrii Alianței că războiul democrației cu Putin trebuie câștigat nu doar în Ucraina, dar și în fiecare dintre țările care o compun.

„Politica țărilor din NATO conduse de lideri populiști, care îl susțin pe Putin, pretinzând că promovează pacea, este cea mai bună ilustrare a faptului că frontul deschis de Rusia a depășit deja granițele Ucrainei. Putin știe că nu poate câștiga războiul dacă Alianța este solidară cu Ucraina. De aceea, cel mai important obiectiv al Kremlinului este astăzi subminarea unității de acțiune a Alianței.

Odată dispărut consensul în privința sprijinului acordat Ucrainei, victoria armatelor lui Putin în război este o chestiune de aritmetică și de timp.”

„De aceea, propaganda lui Putin este astăzi mai periculoasă decât tancurile sale. Calitățile de negociator ale lui Mark Rutte sunt bine cunoscute. Ce nu este încă foarte clar este dacă noul secretar-general are forța și mai ales voința de a nu sacrifica principiile, în încercarea sa de a obține consensul”, conchide istoricul.

Tamas Csiki Varga, cercetător senior la Institutul de Studii Strategice și de Apărare al Centrului de Cercetare József Eötvös, Universitatea Națională a Serviciului Public

Tamas Csiki Varga este cercetător senior la Institutul de Studii Strategice și de Apărare al Centrului de Cercetare „József Eötvös”, al Universității Naționale a Serviciului Public, din Budapesta.

El spune că întărirea forțelor politice de extremă dreaptă în Europa în alegerile recente reprezintă o provocare politică pentru unitatea NATO, „mai ales în cazurile în care aceste partide sunt pro-ruse sau chiar se bucură de sprijin rus, atât financiar, cât și din punct de vedere al dezinformării”.

În plus, „potențialul unor agende politice mai naționaliste, suveraniste poate submina dorința de dialog și cooperare constructivă, deci șansele de a ajunge la consens și acțiune colectivă”, crede el.

„Riscul pe termen mediu și lung este crearea unor rupturi profunde de-a lungul intereselor naționale, care degradează și mai mult solidaritatea și paralizează luarea deciziilor în comun. Astfel de evoluții ar pune probleme și noului secretar general, deoarece el este principalul generator de consens printre cei 32 de aliați”, adaugă Tamas Csiki Varga.

NATO cu Donald Trump la Casa Albă

O altă provocare majoră este posibilitatea ca Donald Trump să fie ales președinte al SUA, în alegerile din noiembrie, ceea ce ar ridica mai multe semne de întrebare.

1. Vor mai sprijini SUA financiar și militar Ucraina?

2. Ar putea limita SUA participarea la acțiunile NATO?

După prima confruntare transmisă de CNN între Trump și Biden au existat multe voci care au spus că actualul președinte american a părut slăbit și incoerent, motiv pentru care mulți se întreabă dacă e în stare să ducă până la capăt această candidatură.

Deja se vorbește intens despre posibila retragere a lui Biden și găsirea de către democrați a unui înlocuitor. Printre numele vehiculate este și cel al vicepreședintei SUA, Kamala Harris.

În condițiile în care democrații par să fie în derivă, dacă Trump va ieși câștigător, mulți se tem că lucrurile s-ar putea schimba în atitudinea Statelor Unite față de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Mark Rutte, proaspăt ales secretar general al NATO, stă de vorbă cu Donald Trump, fostul președinte al SUA.

Declarațiile lui Trump din ultima perioadă îi fac pe unii să creadă că Statele Unite nu se vor mai implica la fel de mult în favoarea Kievului și nici pentru întărirea NATO. Ba mai mult, că Trump va forța negocieri de pace.

Doi consilieri cheie ai lui Donald Trump – Keith Kellogg și Fred Fleitz – i-au prezentat un plan pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina.

Acesta implică să dea Kievului un ultimatum – va primi mai multe arme americane doar dacă va intra în discuții de pace. În același timp, Statele Unite vor avertiza Moscova că orice refuz de a negocia ar avea ca rezultat un sprijin sporit al SUA pentru Ucraina.

Planul a fost prezentat de generalul în retragere Keith Kellogg, unul dintre consilierii pentru securitate națională ai lui Trump, într-un interviu pentru Reuters, acordat pe 25 iunie.

Donald Trump însuși a făcut declarații care au ridicat mari semne de întrebare. El a promis că va pune capăt războiului „în termen de 24 de ore” dacă va fi ales, dar nu a oferit detalii.

După o vizită în SUA, premierul maghiar Viktor Orban, care se împotrivește ajutorului dat Ucrainei și este un mare fan al lui Trump, a declarat, potrivit BBC, că acesta din urmă nu va finanța lupta Ucrainei împotriva invaziei Rusiei dacă va fi ales din nou președinte al SUA.

„Nu va da un ban în războiul Ucraina-Rusia. De aceea, războiul se va termina”, a spus premierul maghiar, după întâlnirea cu Trump în Florida, de pe 11 martie 2024.

Istoricul și cercetătorul Cosmin Popa crede însă că există diferențe fundamentale între vorbe și fapte.

Istoricul Cosmin Popa, despre un posibil nou mandat al lui Trump și politica față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Cosmin Popa, istoric, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române

„Donald Trump a transformat presupusul său plan de pace pentru Ucraina într-un refren electoral, ferindu-se însă de a da detalii despre conținutul acestuia. Cred însă că cea mai bună evaluare a unui posibil viitor cu Trump la Casa Albă se poate face în funcție de rezultatele de politică externă ale primului mandat. În pofida eșecurilor răsunătoare din Coreea de Nord și Iran, Trump a reușit să mențină o relație echilibrată cu China, țara care pune cele mai mari probleme de securitatea Statelor Unite. De aceea, m-as aștepta ca abordarea lui Trump să fie una destul de realistă, pornind însă de la prioritățile de securitate americane.”

Astfel, „fiind dominat de o mentalitate tranzacționistă, este posibil să propună aranjamente teritoriale și politice care să pară că-i dau satisfacție lui Putin, dar care de fapt să conserve o realitate existentă deja în teren, urmărind de fapt consolidarea unui stat ucrainean democratic și occidental”, spune Popa.

„Nu trebuie uitat nici faptul că în pofida declarațiilor sale bizare, Trump s-a manifestat în primul mandat ca un adept fervent al „Noii Europe”, fapt care arată că soarta Ucrainei nu îi este deloc indiferentă. Pentru Trump, dar nu doar pentru el, existența unei Ucraine occidentalizate și democratice este la fel de importantă ca și existența unei Rusii capabile să negocieze dur cu China. Accesul aproape neîngrădit al Chinei la resursele rusești este fără îndoială o amenințare majoră la adresa securității SUA.

De aceea este de așteptat ca Trump, ca de altfel orice președinte american, să facă tot ce ține de el ca acest lucru să înceteze. Implicarea SUA în NATO va rămâne hotărâtoare, ca și până acum, nefiind însă exclusă nici ipoteza consolidării în paralel a unor alianțe regionale, având SUA drept pivot, așa cum se conturează deja în Peninsula Scandinavă și Europa Centrală și de Sud-Est.”

Generalul (r) Virgil Bălăceanu

În privința negocierilor de pace, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu consideră că sunt o discuție pur ipotetică în contextul actual.

„Deocamdată, cursul războiului demonstrează că este un război de lungă durată. Mai degrabă să ne așteptăm să avem încă o perioadă de doi ani de desfășurare a acestui război, decât o încetare a lui.

Pentru că scopurile sunt absolut contradictorii și la ora actuală nu permit niciun fel de discuții. Rusia este în ofensivă și câștigă, e adevărat, nu foarte mult, dar câștigă teren, încă îi aparține inițiativa. Iar pe de altă parte, Ucraina, sub regimul Zelenski, nu va renunța, cel puțin în această etapă, la recâștigarea teritoriilor ocupate de ruși.”

Un alt semn de întrebare este legat de gradul de implicare al SUA, cu Donald Trump la Casa Albă, în NATO, pe fondul nemulțumirii că nu toate statele contribuie suficient.

Generalul Keith Kellogg, consilier al fostului președinte, a declarat pentru Reuters, în februarie, că, în cazul în care unul dintre cele 32 de state membre NATO nu alocă 2% din PIB apărării, aşa cum s-a convenit, ar trebui să nu mai beneficieze de Articolul 5, care înseamnă că toate statele din NATO apără o altă țară membră, dacă este amenințată.

Finanțarea NATO este o problemă pe care Trump o repetă obsesiv, încă din primul mandat. În februarie 2024, la un miting de campanie în Carolina de Sud, el a declarat mulțimii că, în calitate de președinte, i-a avertizat pe aliații NATO că va „încuraja” Rusia „să facă ce poftește” în țările care nu „își plătesc facturile””, potrivit Deutsche Welle.

Imediat, fostul candidat la alegerile prezidențiale, Hillary Clinton, a avertizat că spusele lui Trump trebuie luate cât se poate de în serios și că fostul președinte este în stare să scoată SUA din NATO.

Discursul fostului președinte american este același, deși în ultimii ani statele europene au crescut considerabil procentul din PIB alocat apărării.

Secretarul general în funcție al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că 23 din cele 32 de țări din NATO vor aloca în 2024 2% din PIB pentru apărare. Dacă unii cred că e puțin, a spus Stoltenberg, ar trebui să compare cu situația de acum zece ani când doar trei state – SUA, Marea Britanie și Grecia – alocau 2%.

Tamás Csiki Varga, expert în apărare și strategii

Cercetătorul Tamas Csiki Varga, de la Institutul de Studii Strategice și de Apărare al Centrului de Cercetare „József Eötvös” din Budapesta, spune că „posibila realegere a lui Donald Trump vine cu un mix de riscuri și oportunități strategice, dar este mai degrabă percepută în Europa ca un „posibil început al îndepărtării Statelor Unite de Europa, ceea ce ar putea transforma apărarea colectivă transatlantică mai degrabă într-un slogan politic decât într-o realitate strategică”.

Revenirea la tranzacționalismul puternic și critica politică a aliaților „subperformanți” nu sunt cele mai mari riscuri ale unei noi administrații Trump, crede expertul în securitate, ci reducerea implicării Statelor Unite în NATO.

„Îngrijorătoare este opțiunea în care domnul Trump decide să reducă semnificativ participarea americană la NATO, inclusiv o retragere parțială sau completă a activelor de pe teren în Europa, care ar slăbi descurajarea și apărarea convențională pe continent.

Mai mult, lipsa personalului instituțiilor politice și militare ale NATO și limitarea consultării politice și a planificării militare cu aliații ar degrada capacitatea NATO de a exercita acțiuni comune.

Versiunea extremă ar fi să existe presiuni pentru o «NATO inactivă», adică limitarea participării SUA la alianță și abandonarea Europei într-o asemenea măsură în care țările europene ar fi, în general, lăsate singure să-și asigure apărarea teritorială (versus Rusia), iar SUA ar interveni doar în cazul unor adevărate pericole existențiale.”

Partea bună este că ieșirea Washingtonului din NATO este considerată o opțiune improbabilă, datorită controlului pe care Congresul îl exercită asupra președintelui.

„Cu toate acestea, Donald Trump ar putea aduce daune fundamentale, punând sub semnul întrebării și discreditând în mod deschis garanțiile de securitate ale SUA pentru aliații NATO, deoarece acele țări din Flancul Estic care se tem cel mai mult de imperialismul rus ar deveni într-adevăr mai vulnerabile, fără o descurajare și apărare aliată credibilă și unificată”, completează specialistul în apărare.

El atrage atenția că „impactul unei a doua președinții a lui Trump asupra Ucrainei ar putea fi devastator, dacă vor fi puse în practică mesajele pe care Trump le-a împărtășit prin intermediul rețelelor sociale, deoarece o parte fundamentală a sprijinului militar internațional provine din SUA”.

Cât de pregătită e Europa, dacă Trump câștigă președinția americană și reduce implicarea SUA în NATO

În același timp, războiul provocat de Rusia în Ucraina se prelungește, iar Kievul este slăbit după contraofensiva nereușită din vara trecută și după ce a așteptat luni de zile ajutor financiar și militar din partea Statelor Unite și a Europei.

În paralel, industria de apărare din Europa nu a luat amploarea scontată în acești ani de război, așa cum au avertizat că ar trebui să se întâmple mulți generali, lideri importanți și experți în apărare.

Faptul că motoarele industriei de apărare din Europa nu au fost turate la maximum înseamnă că Europa nu are suficiente resurse să ajute Ucraina și nici suficiente resurse să se ajute pe ea și să descurajeze Rusia, dacă Putin ar încerca să extindă războiul dincolo de granițele Ucrainei.

Există temerea că, fără o industrie și o apărare proprii puternice, Europa rămâne la mâna Statelor Unite, care, conduse de Donald Trump, e posibil să o lase să se descurce singură.

Secretarul general Jens Stoltenberg l-a întâmpinat, pe 27 iunie 2024, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la sediul NATO

„Dacă Putin câştigă în Ucraina, nu există nicio garanţie că agresiunea rusă nu se va extinde şi mai mult. Aşa că sprijinirea Ucrainei acum şi investirea în propriile capacităţi ale NATO reprezintă cea mai bună apărare a noastră”, a avertizat, în februarie, Jens Stoltenberg.

Cosmin Popa, istoric și cercetător, spune că sunt state, precum Germania, Franța, Italia, Suedia, Cehia, Polonia, Slovacia, care au industrii de apărare capabile să producă armament complex și eficient. Problema este legată de cantitatea acestuia.

Popa explică și de ce Europa este în situația actuală.

Istoricul Cosmin Popa, despre capacitatea de apărare a Europei

Cosmin Popa, istoric specializat în spațiul ex-sovietic

„Pentru că Europa nu a avut o politică de înarmare comună, ea nu putea avea o industrie de apărare autonomă față de SUA și nici una capabilă se acopere nevoile întregului continent. Principalul motiv al retardării Europei în materie este legat de faptul că, până recent, cheltuielile cu înarmarea ale țărilor de pe Continent au fost foarte mici, cel puțin prin comparație cu cele ale SUA.

Cu excepția Marii Britanii, care și-a păstrat profilul tradițional, pentru industria de apărare a țărilor europene, umbrela de securitate pe care SUA au întins-o asupra Europei, a avut un efect mai degrabă descurajant. Reducerea accentuată a armatelor europene, după destrămarea URSS și aparentul sfârșit al Războiului Rece, nu a făcut decât să accentueze fenomenul.

Reașezarea și redimensionarea unui sistem de producție atât de amplu, care astăzi depășește cu mult capacitățile clasice industriale, cere timp, investiții și mai ales o viziune. Acum, țările de pe Continent resimt o acută nevoie de armament, pe fondul stresului de securitate, însă continuă să le lipsească viziunea clară cu privire la organizarea și direcția unei politici comune de înarmare, subminându-și astfel propriul obiectiv de transformare a Europei unite într-o putere politică. Faptul că Europa a început totuși să-și pună problema unei astfel de politici, existând și câteva inițiative concrete, este deja un progres. Rămâne de văzut dacă va exista voința politică și mai ales timp ca această viziune să capete un chip concret.”

Expertul în apărare, Tamas Csiki Varga, de la Universitatea din Budapesta, avertizează că, în ciuda unor măsuri luate pentru reconstituirea și extinderea capacităților de producție industrială de apărare, țările europene nu sunt încă în poziția de a înlocui SUA în privința sprijinului militar pentru Ucraina, nici cantitativ, nici calitativ.

„O implicare mai mică a Statelor Unite ar forța într-adevăr țările europene să-și remedieze în cele din urmă deficiențele în ceea ce privește capacitățile și industria de apărare – și investițiile lor în apărare care pot sprijini aceste obiective. Dar acest lucru ar necesita cheltuieli susținute și acțiuni concertate timp de câțiva ani, pentru care lipsesc sprijinul societal pe scară largă și apetitul politic în multe țări europene”, conchide Tamas Csiki Varga, expert în apărare și strategie.

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu spune că, în privința apărării, Europa stă totuși mult mai bine față de acum doi ani și jumătate, dar are în față provocări majore.

„Uniunea Europeană are două misiuni care sperăm să fie mai bine realizate prin înființarea și numirea unui comisar pentru apărare. Una ar viza industria de apărare europeană, care trebuie să fie în măsură, în situații de criză, să treacă la o producție de război. Acest lucru nu înseamnă că războiul este în desfășurare. Însă o producție de război înseamnă o producție de intensitate din punct de vedere cantitativ și calitativ, care să răspundă cerințelor în caz de război.”

O a doua provocare este cea legată de infrastructură și mobilitate, crede generalul.

„Când vorbim de mobilitatea militară, nu vorbim de proiecte în sine, de investiții doar pentru dislocarea de trupe și echipamentele aferente. Aceste culoare de transport sunt folosite și în scopuri civile sau în primul rând în scopuri civile, dar au acele caracteristici care sunt destul de provocatoare, care să permită dislocarea unei cantități foarte mari de trupe, 100.000 până la 500.000 de oameni, plus echipamentele aferente, într-un termen de dislocare rezonabil, astfel încât postura de descurajare a NATO să fie o realitate, nu numai un obiectiv politic.”

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Între 9 și 11 iulie, în capitala americană Washington, liderii celor 32 de țări NATO se reunesc pentru un summit extrem de important. O parte ceremonială a summitului care marchează 75 de ani de existență a NATO este confirmarea noului secretar general al Alianței după un deceniu. Dar întâlnirea se va concentra pe alte câteva subiecte majore: sprijinul acordat Ucrainei pentru a se apăra împotriva Rusiei; cât de pregătită e Alianța în cazul unui atac; provocarea ridicată de China în Oceanul Pacific. Europa Liberă urmărește discuțiile și vă prezintă personajele-cheie ale summitului, cele mai importante decizii și agenda evenimentului.

Mandatul lui Mark Rutte la șefia NATO începe cu provocări majore, chiar mai mari decât a avut predecesorul său, Jens Stoltenberg, care a condus Organizația Tratatului Atlanticului de Nord timp de zece ani, o perioadă record. Mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit repetat pentru ca NATO să aibă continuitate în time ce Rusia continuă invazia în Ucraina, iar toată Alianța s-a transformat.

Rutte va prelua mandatul de la 1 octombrie.

Mark Rutte, proaspăt nominalizat secretar general al NATO, alături de Jens Stoltenberg, șeful NATO timp de zece ani

Prima diferență este că, în Europa, extremismul a cărui creștere se manifestă deja de câțiva ani, a fost legitimat în alegeri.

Este deci de așteptat ca manifestările partidelor populiste și radicale să se amplifice, iar vocea lor să fie mai puternică.

Multe dintre aceste partide se împotrivesc ajutorului acordat Ucrainei, în războiul declanșat de Rusia.

Despre rezultatele partidelor extremiste la alegerile europarlamentare puteți citi aici.

Daniel Hegedus, membru senior al German Marshall Fund al SUA, expert în declinul democrației și în Europa Centrală și Est

Daniel Hegedus este expert al German Marshall Fund al SUA, specializat în declinul democratic și în Europa Centrală și de Est.

El spune că principala provocare de a menține sprijinul financiar continuu și ajutorul militar acordat Ucrainei prin intermediul UE și NATO „nu vine atât din consolidarea dreptei radicale în cadrul Parlamentului European, ci din intrarea acestor partide în guvernele statelor membre ale UE și, evident, dintr-o potențială a doua administrație Trump în SUA”

Pericolul nu pare însă iminent în acest moment, pentru că inclusiv în rândul partidelor radicale de dreapta, opiniile privind Ucraina sunt împărțite, spune Daniel Hegedus.

Dar nu este de neglijat.

În timp ce Georgia Meloni și grupul ei ECR (Conservatori și Reformiști Europeni) au avut o poziție mai degrabă pro-Ucraina, „o potențială dezertare a partidului polonez Lege și Justiție la «Patrioții Europei» […] noul grup european format de premierul maghiar Viktor Orbán” ar putea reprezenta o problemă serioasă, crede expertul.

El argumentează: discursul anti-Ucraina nu va mai aparține doar unor partide răzlețe, din diferite țări, ci unui grup parlamentar european.

O amenințare majoră ar putea veni și din Franța, dacă Partidul Reuniunea Națională al lui Marine Le Pen reușește să obțină majoritatea în Parlamentul francez și să formeze un guvern, spune Daniel Hegedus (turul doi al alegerilor parlamentare din Franța este programat pentru duminică, 7 iulie).

„Acest lucru va duce la un mare eșec în cazul Franței, una dintre țările care au oferit un sprijin politic important Ucrainei.”

Totuși, Daniel Hegedus crede că Mark Rutte este foarte potrivit să negocieze cu partidele de extrema dreapta din Europa.

„Are experiență atât în lupta împotriva PVV (Geert Wilders, Partidul Libertății din Olanda) cât și, dacă este necesar, în coordonarea cu ei în politica olandeză. Acesta este cu siguranță un atu și o moștenire pe care le poate aduce în construirea unui compromis la nivelul NATO.

Principala întrebare este, totuși, în câte state membre ale UE și NATO ar putea intra la putere în următorii doi ani partide populiste, iliberale, ușor sau clar critice față de Ucraina sau chiar pro-ruse.

Ele pot ajunge în cele din urmă la o masă critică în ambele organizații, făcând din ce în ce mai dificilă realizarea unor compromisuri pro-ucrainene”, avertizează expertul în Europa Centrală și de Est.

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, spune că asistăm la un curent puternic al conservatorismului, eurocepticismului și neacceptării Uniunii Europene ca o instituție suprastatală.

Impactul asupra NATO ar trebui să fie minim, spune el, dar nu e de trecut cu vederea.

„Problemele mai complexe sunt pentru Uniunea Europeană, dar ele pot să se reflecte și în ceea ce înseamnă soliditatea și consensualitatea la nivel NATO. Trebuie să avem în vedere că orice decizie a NATO înseamnă în primul rând o decizie politică care are la bază consensul. Un singur stat NATO care se opune unei decizii politice de aplicare a unor planuri militare de apărare și descurajare face ca aceste planuri să fie neaplicabile.”

Cosmin Popa, istoric, expert în spatiul ex-sovietic

Istoricul Cosmin Popa, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, crede că „populismul și xenofobia, încarnate de numeroasele partide europene, care astăzi înregistrează o serie de succese electorale, sunt cei mai prețioși «aliați» ai lui Putin, în încercarea sa de subminare a sprijinului pentru Ucraina”.

„Iar asta nu reprezintă decât prima parte din vestea proastă. A doua parte constă în faptul că astfel de mișcări propun politici a căror aplicare ar duce automat la limitarea democrației, facilitând în ultimă instanță instaurarea autoritarismului.”

Istoricul subliniază că „la fel de grav este și că unii politicieni europeni cu care noul secretar general va fi nevoit să ajungă la consens percep acest avans al populismului ca pe o simplă bătălie electorală.”

Într-un astfel de context politic, amploarea, natura și momentul sprijinului pentru Ucraina vor fi permanent negociate, fapt care va constitui un ajutor indirect dat agresorului, adaugă istoricul.

În consecință, spune Cosmin Popa, principala sarcină a noului secretar-general al NATO va fi să-i convingă pe membrii Alianței că războiul democrației cu Putin trebuie câștigat nu doar în Ucraina, dar și în fiecare dintre țările care o compun.

„Politica țărilor din NATO conduse de lideri populiști, care îl susțin pe Putin, pretinzând că promovează pacea, este cea mai bună ilustrare a faptului că frontul deschis de Rusia a depășit deja granițele Ucrainei. Putin știe că nu poate câștiga războiul dacă Alianța este solidară cu Ucraina. De aceea, cel mai important obiectiv al Kremlinului este astăzi subminarea unității de acțiune a Alianței.

Odată dispărut consensul în privința sprijinului acordat Ucrainei, victoria armatelor lui Putin în război este o chestiune de aritmetică și de timp.”

„De aceea, propaganda lui Putin este astăzi mai periculoasă decât tancurile sale. Calitățile de negociator ale lui Mark Rutte sunt bine cunoscute. Ce nu este încă foarte clar este dacă noul secretar-general are forța și mai ales voința de a nu sacrifica principiile, în încercarea sa de a obține consensul”, conchide istoricul.

Tamas Csiki Varga, cercetător senior la Institutul de Studii Strategice și de Apărare al Centrului de Cercetare József Eötvös, Universitatea Națională a Serviciului Public

Tamas Csiki Varga este cercetător senior la Institutul de Studii Strategice și de Apărare al Centrului de Cercetare „József Eötvös”, al Universității Naționale a Serviciului Public, din Budapesta.

El spune că întărirea forțelor politice de extremă dreaptă în Europa în alegerile recente reprezintă o provocare politică pentru unitatea NATO, „mai ales în cazurile în care aceste partide sunt pro-ruse sau chiar se bucură de sprijin rus, atât financiar, cât și din punct de vedere al dezinformării”.

În plus, „potențialul unor agende politice mai naționaliste, suveraniste poate submina dorința de dialog și cooperare constructivă, deci șansele de a ajunge la consens și acțiune colectivă”, crede el.

„Riscul pe termen mediu și lung este crearea unor rupturi profunde de-a lungul intereselor naționale, care degradează și mai mult solidaritatea și paralizează luarea deciziilor în comun. Astfel de evoluții ar pune probleme și noului secretar general, deoarece el este principalul generator de consens printre cei 32 de aliați”, adaugă Tamas Csiki Varga.

NATO cu Donald Trump la Casa Albă

O altă provocare majoră este posibilitatea ca Donald Trump să fie ales președinte al SUA, în alegerile din noiembrie, ceea ce ar ridica mai multe semne de întrebare.

1. Vor mai sprijini SUA financiar și militar Ucraina?

2. Ar putea limita SUA participarea la acțiunile NATO?

După prima confruntare transmisă de CNN între Trump și Biden au existat multe voci care au spus că actualul președinte american a părut slăbit și incoerent, motiv pentru care mulți se întreabă dacă e în stare să ducă până la capăt această candidatură.

Deja se vorbește intens despre posibila retragere a lui Biden și găsirea de către democrați a unui înlocuitor. Printre numele vehiculate este și cel al vicepreședintei SUA, Kamala Harris.

În condițiile în care democrații par să fie în derivă, dacă Trump va ieși câștigător, mulți se tem că lucrurile s-ar putea schimba în atitudinea Statelor Unite față de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Mark Rutte, proaspăt ales secretar general al NATO, stă de vorbă cu Donald Trump, fostul președinte al SUA.

Declarațiile lui Trump din ultima perioadă îi fac pe unii să creadă că Statele Unite nu se vor mai implica la fel de mult în favoarea Kievului și nici pentru întărirea NATO. Ba mai mult, că Trump va forța negocieri de pace.

Doi consilieri cheie ai lui Donald Trump – Keith Kellogg și Fred Fleitz – i-au prezentat un plan pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina.

Acesta implică să dea Kievului un ultimatum – va primi mai multe arme americane doar dacă va intra în discuții de pace. În același timp, Statele Unite vor avertiza Moscova că orice refuz de a negocia ar avea ca rezultat un sprijin sporit al SUA pentru Ucraina.

Planul a fost prezentat de generalul în retragere Keith Kellogg, unul dintre consilierii pentru securitate națională ai lui Trump, într-un interviu pentru Reuters, acordat pe 25 iunie.

Donald Trump însuși a făcut declarații care au ridicat mari semne de întrebare. El a promis că va pune capăt războiului „în termen de 24 de ore” dacă va fi ales, dar nu a oferit detalii.

După o vizită în SUA, premierul maghiar Viktor Orban, care se împotrivește ajutorului dat Ucrainei și este un mare fan al lui Trump, a declarat, potrivit BBC, că acesta din urmă nu va finanța lupta Ucrainei împotriva invaziei Rusiei dacă va fi ales din nou președinte al SUA.

„Nu va da un ban în războiul Ucraina-Rusia. De aceea, războiul se va termina”, a spus premierul maghiar, după întâlnirea cu Trump în Florida, de pe 11 martie 2024.

Istoricul și cercetătorul Cosmin Popa crede însă că există diferențe fundamentale între vorbe și fapte.

Istoricul Cosmin Popa, despre un posibil nou mandat al lui Trump și politica față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Cosmin Popa, istoric, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române

„Donald Trump a transformat presupusul său plan de pace pentru Ucraina într-un refren electoral, ferindu-se însă de a da detalii despre conținutul acestuia. Cred însă că cea mai bună evaluare a unui posibil viitor cu Trump la Casa Albă se poate face în funcție de rezultatele de politică externă ale primului mandat. În pofida eșecurilor răsunătoare din Coreea de Nord și Iran, Trump a reușit să mențină o relație echilibrată cu China, țara care pune cele mai mari probleme de securitatea Statelor Unite. De aceea, m-as aștepta ca abordarea lui Trump să fie una destul de realistă, pornind însă de la prioritățile de securitate americane.”

Astfel, „fiind dominat de o mentalitate tranzacționistă, este posibil să propună aranjamente teritoriale și politice care să pară că-i dau satisfacție lui Putin, dar care de fapt să conserve o realitate existentă deja în teren, urmărind de fapt consolidarea unui stat ucrainean democratic și occidental”, spune Popa.

„Nu trebuie uitat nici faptul că în pofida declarațiilor sale bizare, Trump s-a manifestat în primul mandat ca un adept fervent al „Noii Europe”, fapt care arată că soarta Ucrainei nu îi este deloc indiferentă. Pentru Trump, dar nu doar pentru el, existența unei Ucraine occidentalizate și democratice este la fel de importantă ca și existența unei Rusii capabile să negocieze dur cu China. Accesul aproape neîngrădit al Chinei la resursele rusești este fără îndoială o amenințare majoră la adresa securității SUA.

De aceea este de așteptat ca Trump, ca de altfel orice președinte american, să facă tot ce ține de el ca acest lucru să înceteze. Implicarea SUA în NATO va rămâne hotărâtoare, ca și până acum, nefiind însă exclusă nici ipoteza consolidării în paralel a unor alianțe regionale, având SUA drept pivot, așa cum se conturează deja în Peninsula Scandinavă și Europa Centrală și de Sud-Est.”

Generalul (r) Virgil Bălăceanu

În privința negocierilor de pace, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu consideră că sunt o discuție pur ipotetică în contextul actual.

„Deocamdată, cursul războiului demonstrează că este un război de lungă durată. Mai degrabă să ne așteptăm să avem încă o perioadă de doi ani de desfășurare a acestui război, decât o încetare a lui.

Pentru că scopurile sunt absolut contradictorii și la ora actuală nu permit niciun fel de discuții. Rusia este în ofensivă și câștigă, e adevărat, nu foarte mult, dar câștigă teren, încă îi aparține inițiativa. Iar pe de altă parte, Ucraina, sub regimul Zelenski, nu va renunța, cel puțin în această etapă, la recâștigarea teritoriilor ocupate de ruși.”

Un alt semn de întrebare este legat de gradul de implicare al SUA, cu Donald Trump la Casa Albă, în NATO, pe fondul nemulțumirii că nu toate statele contribuie suficient.

Generalul Keith Kellogg, consilier al fostului președinte, a declarat pentru Reuters, în februarie, că, în cazul în care unul dintre cele 32 de state membre NATO nu alocă 2% din PIB apărării, aşa cum s-a convenit, ar trebui să nu mai beneficieze de Articolul 5, care înseamnă că toate statele din NATO apără o altă țară membră, dacă este amenințată.

Finanțarea NATO este o problemă pe care Trump o repetă obsesiv, încă din primul mandat. În februarie 2024, la un miting de campanie în Carolina de Sud, el a declarat mulțimii că, în calitate de președinte, i-a avertizat pe aliații NATO că va „încuraja” Rusia „să facă ce poftește” în țările care nu „își plătesc facturile””, potrivit Deutsche Welle.

Imediat, fostul candidat la alegerile prezidențiale, Hillary Clinton, a avertizat că spusele lui Trump trebuie luate cât se poate de în serios și că fostul președinte este în stare să scoată SUA din NATO.

Discursul fostului președinte american este același, deși în ultimii ani statele europene au crescut considerabil procentul din PIB alocat apărării.

Secretarul general în funcție al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că 23 din cele 32 de țări din NATO vor aloca în 2024 2% din PIB pentru apărare. Dacă unii cred că e puțin, a spus Stoltenberg, ar trebui să compare cu situația de acum zece ani când doar trei state – SUA, Marea Britanie și Grecia – alocau 2%.

Tamás Csiki Varga, expert în apărare și strategii

Cercetătorul Tamas Csiki Varga, de la Institutul de Studii Strategice și de Apărare al Centrului de Cercetare „József Eötvös” din Budapesta, spune că „posibila realegere a lui Donald Trump vine cu un mix de riscuri și oportunități strategice, dar este mai degrabă percepută în Europa ca un „posibil început al îndepărtării Statelor Unite de Europa, ceea ce ar putea transforma apărarea colectivă transatlantică mai degrabă într-un slogan politic decât într-o realitate strategică”.

Revenirea la tranzacționalismul puternic și critica politică a aliaților „subperformanți” nu sunt cele mai mari riscuri ale unei noi administrații Trump, crede expertul în securitate, ci reducerea implicării Statelor Unite în NATO.

„Îngrijorătoare este opțiunea în care domnul Trump decide să reducă semnificativ participarea americană la NATO, inclusiv o retragere parțială sau completă a activelor de pe teren în Europa, care ar slăbi descurajarea și apărarea convențională pe continent.

Mai mult, lipsa personalului instituțiilor politice și militare ale NATO și limitarea consultării politice și a planificării militare cu aliații ar degrada capacitatea NATO de a exercita acțiuni comune.

Versiunea extremă ar fi să existe presiuni pentru o «NATO inactivă», adică limitarea participării SUA la alianță și abandonarea Europei într-o asemenea măsură în care țările europene ar fi, în general, lăsate singure să-și asigure apărarea teritorială (versus Rusia), iar SUA ar interveni doar în cazul unor adevărate pericole existențiale.”

Partea bună este că ieșirea Washingtonului din NATO este considerată o opțiune improbabilă, datorită controlului pe care Congresul îl exercită asupra președintelui.

„Cu toate acestea, Donald Trump ar putea aduce daune fundamentale, punând sub semnul întrebării și discreditând în mod deschis garanțiile de securitate ale SUA pentru aliații NATO, deoarece acele țări din Flancul Estic care se tem cel mai mult de imperialismul rus ar deveni într-adevăr mai vulnerabile, fără o descurajare și apărare aliată credibilă și unificată”, completează specialistul în apărare.

El atrage atenția că „impactul unei a doua președinții a lui Trump asupra Ucrainei ar putea fi devastator, dacă vor fi puse în practică mesajele pe care Trump le-a împărtășit prin intermediul rețelelor sociale, deoarece o parte fundamentală a sprijinului militar internațional provine din SUA”.

Cât de pregătită e Europa, dacă Trump câștigă președinția americană și reduce implicarea SUA în NATO

În același timp, războiul provocat de Rusia în Ucraina se prelungește, iar Kievul este slăbit după contraofensiva nereușită din vara trecută și după ce a așteptat luni de zile ajutor financiar și militar din partea Statelor Unite și a Europei.

În paralel, industria de apărare din Europa nu a luat amploarea scontată în acești ani de război, așa cum au avertizat că ar trebui să se întâmple mulți generali, lideri importanți și experți în apărare.

Faptul că motoarele industriei de apărare din Europa nu au fost turate la maximum înseamnă că Europa nu are suficiente resurse să ajute Ucraina și nici suficiente resurse să se ajute pe ea și să descurajeze Rusia, dacă Putin ar încerca să extindă războiul dincolo de granițele Ucrainei.

Există temerea că, fără o industrie și o apărare proprii puternice, Europa rămâne la mâna Statelor Unite, care, conduse de Donald Trump, e posibil să o lase să se descurce singură.

Secretarul general Jens Stoltenberg l-a întâmpinat, pe 27 iunie 2024, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la sediul NATO

„Dacă Putin câştigă în Ucraina, nu există nicio garanţie că agresiunea rusă nu se va extinde şi mai mult. Aşa că sprijinirea Ucrainei acum şi investirea în propriile capacităţi ale NATO reprezintă cea mai bună apărare a noastră”, a avertizat, în februarie, Jens Stoltenberg.

Cosmin Popa, istoric și cercetător, spune că sunt state, precum Germania, Franța, Italia, Suedia, Cehia, Polonia, Slovacia, care au industrii de apărare capabile să producă armament complex și eficient. Problema este legată de cantitatea acestuia.

Popa explică și de ce Europa este în situația actuală.

Istoricul Cosmin Popa, despre capacitatea de apărare a Europei

Cosmin Popa, istoric specializat în spațiul ex-sovietic

„Pentru că Europa nu a avut o politică de înarmare comună, ea nu putea avea o industrie de apărare autonomă față de SUA și nici una capabilă se acopere nevoile întregului continent. Principalul motiv al retardării Europei în materie este legat de faptul că, până recent, cheltuielile cu înarmarea ale țărilor de pe Continent au fost foarte mici, cel puțin prin comparație cu cele ale SUA.

Cu excepția Marii Britanii, care și-a păstrat profilul tradițional, pentru industria de apărare a țărilor europene, umbrela de securitate pe care SUA au întins-o asupra Europei, a avut un efect mai degrabă descurajant. Reducerea accentuată a armatelor europene, după destrămarea URSS și aparentul sfârșit al Războiului Rece, nu a făcut decât să accentueze fenomenul.

Reașezarea și redimensionarea unui sistem de producție atât de amplu, care astăzi depășește cu mult capacitățile clasice industriale, cere timp, investiții și mai ales o viziune. Acum, țările de pe Continent resimt o acută nevoie de armament, pe fondul stresului de securitate, însă continuă să le lipsească viziunea clară cu privire la organizarea și direcția unei politici comune de înarmare, subminându-și astfel propriul obiectiv de transformare a Europei unite într-o putere politică. Faptul că Europa a început totuși să-și pună problema unei astfel de politici, existând și câteva inițiative concrete, este deja un progres. Rămâne de văzut dacă va exista voința politică și mai ales timp ca această viziune să capete un chip concret.”

Expertul în apărare, Tamas Csiki Varga, de la Universitatea din Budapesta, avertizează că, în ciuda unor măsuri luate pentru reconstituirea și extinderea capacităților de producție industrială de apărare, țările europene nu sunt încă în poziția de a înlocui SUA în privința sprijinului militar pentru Ucraina, nici cantitativ, nici calitativ.

„O implicare mai mică a Statelor Unite ar forța într-adevăr țările europene să-și remedieze în cele din urmă deficiențele în ceea ce privește capacitățile și industria de apărare – și investițiile lor în apărare care pot sprijini aceste obiective. Dar acest lucru ar necesita cheltuieli susținute și acțiuni concertate timp de câțiva ani, pentru care lipsesc sprijinul societal pe scară largă și apetitul politic în multe țări europene”, conchide Tamas Csiki Varga, expert în apărare și strategie.

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu spune că, în privința apărării, Europa stă totuși mult mai bine față de acum doi ani și jumătate, dar are în față provocări majore.

„Uniunea Europeană are două misiuni care sperăm să fie mai bine realizate prin înființarea și numirea unui comisar pentru apărare. Una ar viza industria de apărare europeană, care trebuie să fie în măsură, în situații de criză, să treacă la o producție de război. Acest lucru nu înseamnă că războiul este în desfășurare. Însă o producție de război înseamnă o producție de intensitate din punct de vedere cantitativ și calitativ, care să răspundă cerințelor în caz de război.”

O a doua provocare este cea legată de infrastructură și mobilitate, crede generalul.

„Când vorbim de mobilitatea militară, nu vorbim de proiecte în sine, de investiții doar pentru dislocarea de trupe și echipamentele aferente. Aceste culoare de transport sunt folosite și în scopuri civile sau în primul rând în scopuri civile, dar au acele caracteristici care sunt destul de provocatoare, care să permită dislocarea unei cantități foarte mari de trupe, 100.000 până la 500.000 de oameni, plus echipamentele aferente, într-un termen de dislocare rezonabil, astfel încât postura de descurajare a NATO să fie o realitate, nu numai un obiectiv politic.”

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Sursa si foto: EUROPA LIBERĂ ROMÂNIA




Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Împușcături la un eveniment de campanie al lui Donald Trump. Presupusul atacator și un participant la miting au fost uciși

Donald Trump a fost escortat de urgență de la un miting din orașul Butler, Pennsylvania, după ce câteva focuri...

Read More...

Armonia între carieră și viața personală: Cheia unei sănătăți generale echilibrate

Armonia între carieră și viața personală este un aspect esențial pentru menținerea unei sănătăți generale echilibrate. De-a lungul timpului,...

Read More...

Guardienii Crucii: Povestea Cavalerilor de Malta

Guardienii Crucii: Povestea Cavalerilor de Malta este una dintre cele mai fascinante și importante povești din istoria medievală. Fondată...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro