Povestea coifului din aur găsit de copii în satul Coțofenești
Coiful vechi de aproximativ 2500 de ani a fost descoperit de copiii familiei Simion din satul Poiana Vărbilău. Copiii pășteau vitele pe dealul Măgura din satul Coțofenești, în județul Prahova. Se petrecea în anii 1920.
S-au jucat cu el și l-au dus acasă, unde l-ar fi folosit inclusiv ca bol de apă pentru găini, fără să știe importanța și valoarea descoperirii. Acesta este un detaliu negat de urmașii familiei.
„Copiii au găsit o «căciulă» şi au pus-o rând pe rând în cap şi au adus-o acasă, în curtea familiei Simion. Coiful a fost găsit de unul din copiii acestei familii, care se numea Traian”, a spus directorul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, într-un documentar difuzat de TVR în 2020.
O imagine nedatată furnizată de Muzeul Drents arată coiful de aur de la Coțofenești.
Descoperirea a fost întâmplătoare, pe un deal, după ce o ploaie puternică a creat șuvoaie puternice și coiful a fost scos la suprafață. Băiatul ar fi observat ceva strălucitor și a început să scormonească în pământ.
„Cel mai probabil în 1927, sau chiar 1926”, spune directorul Muzeul Național de Istorie al României (MNIR).
Vârful coifului ar fi fost rupt în timp ce băiatul se întorcea acasă cu obiectul, iar un sătean l-a văzut și i-a cerut să i-l dea lui, spune o urmașă a lui Traian Simion. Mici bucăți din obiect ar fi fost luate de alți copii, care și-ar fi făcut nasturi, conform aceleiași mărturii.
O altă variantă este că, fie din joacă, fie din dorința să-l aibă ei, copiii au început să-și smulgă unul altuia din mâini până când i-au rupt partea superioară, a cărui urmă s-a pierdut.
Traian Simion a murit ani mai târziu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în bătălia de la Cotul Donului.
Conform documentarului TVR, coiful a fost dus în 1929 de părinți la un negustor din Ploiești, Ion (Jean) Marinescu Moreanu, care a plătit pe el 30.000 de lei la acea vreme. Acesta a donat coiful Muzeului Naţional de Antichităţi, de unde, în anul 1971, a ajuns la MNIR, unde are numărul de inventar 11420.
Coiful ar fi fost confecționat din aur, undeva la mijlocul secolului V î.e.n., și este un obiect unicat.
„Este o mărturie excepțională a istoriei primilor dinaști geți din secolele VI-V a.C. din zona Carpaților și a Dunării de Jos și a legăturilor acestora cu civilizațiile greacă, tracică și scicitică! Coiful de paradă de aur de la Coțofenești este un artefact iconic pentru reconstruirea vieții cotidiene și ideologiei elitei getice din perioada finală a primei epoci a fierului”, spune Ernest Oberländer-Târnoveanu, în descrierea de pe pagina de internet a muzeului.
Coiful a fost realizat din trei plăci de aur sudate, pe care s-a imprimat prin perforare un decor alcătuit din motive geometrice, antropomorfice și zoomorfe. Partea frontală este decorată cu doi ochi magici, cu caracter apotropaic, mai spune directorul MNIR.
„Fiecare obrăzar este decorat cu reprezentarea unui personaj masculin, care sacrifică – cu un pumnal de tip akinakes (cu antene) – un berbec îngenuncheat. Bărbatul poartă un coif sau bonetă conică, cămașă de zale din „solzi”, centură pentru fixare a armamentului, o mantie brodată sau blană de animal prinsă pe umăr. În centură, la spate, poartă o secure cu coada scurtă.”
Coiful de la Coțofenești în numărul 17 al revistei Contemporanul, apărut pe 25 aprilie 1980. În perioada comunistă, o reprezentare a acestuia a apărut în filme. Actorul Amza Pellea l-a purtat în filmul „Dacii”.
Decorul apărătoarei de ceafă este organizat pe două registre: pe cel superior sunt redați patru sfincși, iar pe cel inferior sunt reprezentați trei grifoni, care au în bot câte un picior de animal ierbivor.
Coiful găsit la Coțofenești este considerat de istorici unul „princiar” getic, iar dimensiunile acestuia sugerează că purtătorul său ar fi fost fie un adolescent, fie un personaj de statură sub medie.
„Piesa ilustrează utilizarea de către șefii războinici a unor piese de armament extrem de scumpe, prin materialul din care erau confecționate și de mare prestigiu, prin simbolistica lor.”
„Decorul acestui bun de prestigiu sintetizeză foarte pregnant împletirea elementelor de civilizație și artistice venite din lumea popoarele stepelor eurasiatice (armament, costum, motivul unor animale fantastice – grifonii devorând ierbivore) și grecești – sfinxul, al cărui ecou foarte îndepărtat sau lipsa de familiarizare cu ele, face ca acesta să fie redat, mai degrabă ca un leu înaripat, cu cap de câine.”

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Mai multe gasiti pe pagina de Facebook stiridinromania.ro!
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin @ stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!
Bună dimineața, iată cele mai recente evoluții ale conflictului din Orientul Mijlociu.Declarații contradictorii legate de presupuse negocieri de pace....
O particularitate majoră care face sectorul construcțiilor atractiv este existența încasărilor mari. O înființare inteligentă de firmă construcții /...
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a avut joi, 15 octombrie a.c., la sediul instituției, o întâlnire...
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului promovează România ca destinație turistică la cea de-a 63-a ediție a târgului internațional...
Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Irineu Darău, și-a prezentat bilanțul celor nouă luni de la preluarea conducerii ministerului,...
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a încheiat procesul de înscriere în Platforma de dialog strategic pentru economie...
Folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Facem acest lucru pentru a îmbunătăți experiența de navigare și pentru a afișa anunțuri personalizate. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului pot afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.