Organizația Județeană Galați a Partidului S.O.S. România, prin președinte Gabriela-Violeta Iordăchiță informează gălățenii că problemele lor, pentru care am desfășurat în datele de 25 și 31.07.2023, 07.08.2023, între orele 10.00-12.00, în fața monumentului “Eroii Revoluției din 22 decembrie 1989”, aflat pe strada Domnească, o serie de proteste sub titlul: MAREA BUZUNĂREALĂ A GĂLĂȚENILOR PATRONATĂ DE PRIMĂRIE, au fost preluate de către doamna senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele Partidului S.O.S. România, care le-a dat o voce în Parlamentul României, solicitând trimiterea unui Corp de Control către instituțiile implicate.
Menționăm că în urma protestelor am depus trei Memorii către:
-Primarul municipiului Galați, dl. Ionuț Pucheanu-Primăria Galați,
-Prefectul Județului Galați, dl. Claudiu-Sorin Gavril-Instituția Prefectului,
-Președintele Consiliului Județean Galați, dl. Costel Fotea-Consiliul Județean Galați.
Am solicitat audiență din partea Primarului Ionuț Pucheanu și din partea Președintelui Consiliului Județean Galați, dl. Costel Fotea, însă nu am primit decât răspunsuri în scris.
- Principalele revendicări ale protestelor au fost:
- -prețul exagerat, al doilea cel mai mare din țară, la apă și canalizare, 15,84 lei pentru 1 m3;
- -creșterea taxei de habitat și transformarea ei în taxă de salubrizare (taxa a fost crescută cu aprox. 44 de lei);
- -mafia din instituțiile aflate în subordinea Primăriei Galați;
- -lipsa de transparență în calcularea taxelor și impozitelor;
- -lipsa de transparență în atribuirea contractelor cu firmele care asigură servicii publice;
- -monopolul firmelor care asigură servicii publice (S.P. Ecosal Galați, Apa Canal S.A. Galați ș.a.);
- -incompetență în rezolvarea cazurilor sociale;
- -abuzul împotriva cetățenilor chiriași la Primărie;
- -scoaterea traseului de autobuz numărul 29, care face legătura între cartierul „Dunărea” și Gara centrală;
- -mărirea timpului de temporizare pentru pietoni la trecerile de pietoni: Neacșu, Potcoava de Aur, Trei Star, Piața Energiei
- -anularea interdicției de a intra cu apă proprie în perimetrul Plajei „Dunărea” (Aqua Park), și scăderea biletelor de intrare la o sumă modică, pentru a fi accesibilă tuturor gălățenilor.
- -redeschiderea “băii publice”.
- -dispunerea de controale la Primăria Galați și demiterea tuturor directorilor din organigrama Primăriei Galați și a instuțiilor de servicii publice ale Primăriei Galați și organizarea de noi concursuri corecte și selectare meritocratică.
Daca ati fost martorii unui eveniment sau ai unei situatii neobisnuite care ar putea deveni subiect de stire, contactati-ne la admin@stiridinromania.ro sau pe contul nostru de Facebook stiridinromania.ro!