Discurs susţinut de senatorul Diana Şoşoacă, preşedintele partidului S.O.S. România, în cadrul Conferinței de la Belgrad, 28 septembrie 2023. Ce a gasit senatoarea în Serbia?

BY: stiridinromania.ro In Actualitate, Articole, STIRILE ZILEI
diana sosoaca iconita serbia

Președintele partidului S.O.S. România – Diana Şoşoacă – a fost invitat să participe la o conferința cu tema Mișcarea Internațională Eurasiatică desfășurată la Belgrad.

În momentul în care a intrat în biblioteca Parlamentului din Serbia, senatoarea a găsit o iconiță cu Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Iconița gasita de Diana Șoșoacă in Belgrad

Discuțiile principale au fost despre sancțiunile occidentale și modul în care acestea sunt folosite ca instrument geopolitic în contextul neocolonialismului.

În cadrul acestei conferinte, organizate de International Eurasian Movement la Belgrad, senatorul Diana Șoșoacă a ținut un discurs, pe care il prezentăm integral in continuare.

“Încep prin a preciza că pozițiile mele publice nu au fost niciodată împotriva a ceva, decât a războiului, de orice tip ar fi el, pentru că războiul înseamnă moarte, pierderea de vieți omenești, în special a copiilor, persoane care, în  general, nu au nicio vină că există politici înclinate spre război, cu subtilități financiare și teritoriale. Pozițiile și declarațiile mele au fost întotdeauna pentru pace și pentru menținerea unei situații de echilibru, pentru construcția unor punți de cooperare și înțelegere între state, etnii, culturi, credințe etc. Poziția mea este axată pe o tradiție culturală creștină, care militează pentru iubirea de semeni și pace, concepte care se regăsesc în toate credințele lumii. Deci, la o primă vedere, ar fi extrem de ușor! Practica și politicul ne omoară!

Prioritatea absolută atât pentru țara mea, România, dar şi pentru Europa și pentru lumea întreagă, în acest moment, ar trebui să fie ieşirea din logica periculoasă a conflictului şi a încurajării războiului din Ucraina pentru a opri în acest fel atât pierderea de vieți omenești, cât şi criza economică datorată în mare parte participării Europei și a SUA, atât în mod direct, cât și indirect, la acest conflict. Atâta vreme cât Uniunea Europeană, cât şi întreaga lume occidentală, de aici și de peste ocean, sunt parte din acest conflict pe care îl finanţează şi înarmează, lucrurile nu vor reveni la normal, din contră se vor amplifica creând crize economice, financiare și sociale fără precedent în istoria modernă și contemporană a lumii, întorcându-ne în Evul Mediu. Şi nu este vorba doar de sancţiunile pe care UE le-a impus Rusiei şi care lovesc în primul rând economiile ţărilor europene, și la nivel macro întreaga UE, ci şi de banii direct investiţi în acest conflict, fie sub formă de armament, fie sub formă de sprijin financiar pentru Ucraina, măsuri care doar prelungesc războiul îndepărtând posibilitatea unei soluţionări paşnice.

Cu cât Europa investeşte mai mult în acest conflict, cu atât se pierd mai multe vieţi şi se distrug mai multe bunuri, iar nivelul de trai al cetăţenilor din UE, fie ei români sau de altă naţionalitate, se prăbuşeşte. În UE se vorbeşte mult despre problemele economice ale întregului ansamblu european, dar și de la nivelul fiecărei țări, dar toate aceste discuţii sunt inutile până când nu ne angajăm în încheierea conflictului din Ucraina pentru a reveni, de exemplu, la achiziţia de energie ieftină care să impulsioneze economiile noastre.

Europa s-a autosancţionat în acest conflict, iar preţul e plătit de cetăţeni, indiferent de naţionalitate. Iar liderii europeni, cei din SUA, dar şi liderii ţărilor noastre insistă pe această cale spre prăpastie, deşi efectele acestei poziţii sunt evidente: sărăcirea populaţiei şi distrugerea competitivităţii economice europene. Parcă discutăm de un grup de sinucigași care, din păcate, trag după ei, fără voie, națiuni întregi. După cum ați observat, cea mai prejudiciată parte în acest conflict este UE, în timp ce Federația Rusă și-a întărit moneda și economia, construiește BRICS și o dezvoltă într-un ritm amețitor, USA își extinde hegemonia inclusiv pe teritoriul european, dar își distruge propria economie, însă încearcă să compenseze prin producția și exportul de armament și producția de cereale din Ucraina care aparține antreprenorilor americani, numai UE nu realizează că a fost prinsă într-o capcană și urmează să se dezintegreze într-un ritm accelerat, poziție observată de Austria care își întărește relațiile cu Federația Rusă invocând contracte semnate anterior în 2018 pentru energie ieftină, contracte care parcă au fost semnate în cunoștință de cauză a conflictului iscat în urmă cu un an. Numai liderii europeni nu înțeleg, și din păcate nici liderii statelor membre.

În această privință, încă din primele zile ale conflictului am propus o soluţie atât pentru România, cât și pentru toate statele implicate în conflict, anticipând dezastrul în care ne aflăm acum, sub forma unui Memorandum intitulat ”Neutralitate pentru România – Pacea de la Bucureşti”, ale cărui prevederi sunt încă de actualitate și care a fost susținut de încă alți patru parlamentari români. Acest Memorandum, primul la nivel mondial, a fost trimis tuturor părților implicate, ambasadelor și guvernelor, țărilor membre NATO și UE, l-am susținut în Parlament. Prin acest Memorandum nu doar că solicitam ca România să nu se implice deloc în conflict, nici direct, nici indirect, așadar să nu participe la transferul de arme către Ucraina, ci și să inițieze la București negocieri de pace care să pună capăt conflictului. Iată un fragment din acest Memorandum care se aplică și astăzi:

“Deși România este membră NATO, cetățenii României nu doresc implicarea țării noastre în ostilitățile militare, și nici noi, cei 5 parlamentari. Facem apel către părțile implicate în conflict să recurgă la încetarea focului și să depășească această confruntare prin negocieri și compromisuri rezonabile. În acest context propunem tuturor statelor implicate, statelor vecine Ucrainei și Federației Ruse, precum și NATO și UE, să se întâlnească pe terenul neutru al României, în Casa Poporului, unde să se desfășoare rundele de negocieri pentru încheierea păcii. În acest sens să se semneze PACEA DE LA BUCUREȘTI.

Cerem conducerii României să înceteze acordarea oricărui tip de ajutor militar cu armament, cu echipament militar sau prin oferirea teritoriului nostru național pentru tranzitarea unor încărcături care ar fi utilizate in scopuri militare, sau acordarea permisiunii de survolare a spațiului aerian român de către orice alt stat sau organizație din care facem sau nu parte, care ar implica Romania într-un război care nu îi aparține.”

Precizez că, deși am solicitat întâlniri cu toate statele implicate în privința acestui Memorandum în vederea încheierii păcii, singurul stat care a fost deschis imediat pentru discuții și ne-a primit la ambasadă, a fost Federația Rusă, celelalte refuzând sau nu au răspuns solicitării, ceea ce denotă foarte clar cine își dorește pace și cine își dorește războiul.

Precizăm că până în acest moment nici un stat membru UE sau NATO nu a fost atacat de Federația Rusă, astfel că nu există nicio rațiune impusă de vreun tratat pentru intervenția UE sau NATO în acest război, care s-a amplificat din cauza UE și NATO, care au ”impulsionat” tendințele războinice ale lui Zelenski și ale celor din spatele lui.

România deține o poziție strategică extrem de importantă. Ține de noi cum jucăm această carte și dacă am fi avut diplomați, conducători și reprezentanți inteligenți și înțelepți, am fi păstrat neutralitatea teritorială și am fi constituit punctul de întâlnire al tuturor celor implicați, putând să influențăm întreaga strategie economică, în primul rând, dar și militară, nu numai a regiunii, ci a întregii Uniuni Europene, dezvoltând economia României și impunându-ne ca stat independent și suveran, și transmițând această atitudine și la nivelul UE, menținând pacea în regiune.

Din păcate conducătorii noștri nu au învățat niciodată din istorie, iar cine nu învață din istorie este condamnat să o repete, așa că tare îmi este teamă că ne-am poziționat din nou în tabăra din care noi am ieșit mereu perdanți, hotărând alții pentru noi. Să sperăm că de data aceasta nu vom pierde iar teritorii.

Ceea ce este clar este faptul că Ucraina nu va mai fi aşa cum o ştiam, oricum era în mare măsură un stat artificial format din amalgamarea forțată a unor teritorii străine, pe care le-a acaparat și deținut ilegal. Ucraina este deja o ţară distrusă pe care liderii ei o împing şi mai tare spre dezastru, şi cu cât Kievul se încăpăţânează mai tare să se adâncească în război, cu atât va avea mai mult de pierdut. În cel mai scurt timp ucrainenii îl vor linșa pe Zelenski pentru dezastrul provocat. Nu mai e mult. O parte din teritoriile Ucrainei nu au fost ale ei, ele aparţin istoric altor ţări, aşa încât fireşte că România ar trebui să îşi recupereze teritoriile ei istorice şi probabil şi Polonia şi Ungaria îşi doresc acelaşi lucru. De fapt, cele două state au și luat în discuție acest aspect de foarte multe ori, mai ales la începutul războiului, până li s-a ridicat degetul de peste ocean, Polonia revizuindu-și atitudinea, iar Ungaria așteptând momentul prielnic, cel puțin așa observ eu.

Țin să amintesc că, în calitate de Senator ales în Parlamentul României, am depus în Senatul României un proiect de lege prin care România să îşi redobândească acea parte de ţară aflată în mod arbitrar în Ucraina şi unde, în plus, etnicii români sunt supuşi unui tratament total injust, discriminatoriu, de epurare etnică de către Kiev. Primii soldați trimiși să moară în război au fost etnicii români, iar asta nu vom ierta și uita niciodată. Ucraina este, din acest punct de vedere, un stat cotropitor, care ţine cu forţa în interiorul graniţelor sale artificiale teritorii care nu îi aparţin. Acesta este, de altfel, şi motivul conflictului! Iar România nu are de ce să respecte integritatea teritorială a Ucrainei de vreme ce aceasta s-a realizat prin încorporarea unor teritorii care aparţin altor naţiuni, mai ales când vedem felul în care Kievul tratează minorităţile din Ucraina, ca pe nişte inamici ai statului, stabilind legi pentru asimilarea forţată a acestora, interzicându-le educaţia în limba maternă, ba chiar şi slujbele religioase în limba lor! Mai mult, din peste 220 de biserici creștin ortodoxe române, au mai rămas doar 8, și acelea interzise. În forma actuală, Ucraina este un stat artificial, format prin menţinerea forţată a unor teritorii şi a unor populaţii care nu îi aparţin şi care nu au nici o legătură cu Ucraina. Partea de est care a fost recucerită de Federația Rusă nu va mai fi nicicând pierdută de aceasta, acele teritorii aparținându-i de drept, așa cum Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul, Maramureșul Istoric și Insula Șerpilor aparțin României.

În fapt, acest conflict va duce la repoziționări de putere la nivel mondial, trasarea de noi granițe, împărțirea polilor de putere, impunerea unor alte sfere de influență în Europa și relocarea unor popoare în locul altora. Trăim timpuri interesante, conform unui proverb chinezesc.

Ce am remarcat însă la nivelul politicii interne din România, iar acest lucru s-a întâmplat și în alte țări supuse directivelor europene, România şi-a neglijat proprii cetăţeni pentru a investi în refugiaţii ucraineni şi a alocat sume uriaşe pentru a le asigura acestora cazarea, bani de hrană, călătorii şi tratament medical gratuit, întreținerea copiilor cu sume uriașe pe care și le-ar fi dorit orice familie de români (în timp ce pentru un copil român  statul acordă o alocație de aproximativ 50 euro, pentru un copil ucrainean statul român acordă aproximativ 800 de euro lunar) şi multe alte facilităţi pe care românii nu le au în propria lor ţară. Ca răsplată, Kievul a adoptat legi care neagă dreptul la existenţă minorităţii româneşti din Ucraina. Cât despre mulţumirile Kievului, recent, când preşedintele Zelenski le-a mulţumit statelor care sprijină Ucraina, nici nu s-a ostenit să menţioneze România printre aceste ţări. Zelenski se comportă ca şi cum lumea întreagă îi este datoare şi, mai nou, ameninţă cu procese ţările care nu vor să se lase invadate de cerealele de proastă calitate ale Ucrainei, în fapt modificate genetic și pline de pesticide.

Ne-am trezit că i-am întins o mână de ajutor şi acum se face stăpân la noi acasă! Mai mult, subsemnata sunt pusă pe lista celor care trebuie omorâți de ucraineni, Mirotvoreț, pentru că mi-am apărat națiunea și țara, în fața valului de refugiați pentru care ne împrumutăm lunar pentru a-i întreține, nu mai vorbim de distrugerea fermierilor și a producției de cereale care este pierdută din cauza invaziei cerealelor ucrainene. Ce să mai vorbim de soldații străini aduși pe teritoriul României, pentru care ne împrumutăm să îi întreținem, plătindu-le hoteluri de lux de 4 și 5 stele, așa cum ni s-a impus, plătind pentru fiecare soldat 1000 euro/zi.

 În cazul refugiaţilor ucraineni, atitudinea este aceeaşi. Ei primesc totul pe gratis de la români, iar drept recunoştinţă îi dispreţuiesc pe aceştia şi îi sfidează din maşinile lor de lux, stau în cele mai bune locuri, se duc în vacanţe în staţiuni unde românii simpli nu au acces, şi tot ei sunt nemulţumiţi că nu primesc mai mult. Ucraina şi cetăţenii ei au un comportament de ocupant, nu de ţară aflată în nevoi. Niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat ca un stat care cere ajutorul şi cetăţenii ei care vin ca refugiaţi de război să calce în picioare şi să dispreţuiască statele care le oferă sprijin, şi încă unul atât de exagerat încât duce la neglijarea propriilor cetăţeni. Datorită opoziției mele constante și a demersurilor exercitate de mine și Partidul S.O.S. România pe care îl conduc, am reușit să forțăm Guvernul să reducă ajutoarele și să le limiteze la o perioadă de timp, și numai în anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească acești refugiați.

Ce am mai observat: din păcate, politicienii din România, în loc să se solidarizeze cu mine atunci când Ucraina m-a pus pe lista morții Mirotvorets pentru că am cerut reîntregirea României, au luat apărarea Ucrainei și au pactizat cu statul care ține ostatic o parte din teritoriul nostru național! Desigur că foarte mulți români mi-au luat apărarea și au fost deranjați de comportamentul Ucrainei, foarte mulți s-au oferit să mă apere și a fost un val de indignare populară, dar la nivelul clasei politice și-a spus cuvântul trădarea. La nivel european, pe lângă faptul că foarte multe publicații independente apreciază pozițiile mele publice, am parte de tot felul de scenarii și acuzații din partea presei mainstream și sunt privită ca un pericol pentru că, prin tot ceea ce spun public și prin felul în care acționez, contrazic versiunea oficială cu un succes care îi sperie. În plus, îi provoc pe oameni să gândească și să iasă din manipulare.

La fel ca în timpul ”plandemiei”, și acum dezvălui adevărul din spatele minciunilor oficiale, și cum acest lucru ajunge la milioane de români și la milioane de oameni din lumea întreagă, acest lucru îi sperie pe globaliști. Declarațiile mele politice din Senatul României trec adesea granițele țării, fiind traduse în zeci de limbi străine, iar impactul lor e greu de cuantificat. De curând, o declarație mai veche despre cutremurul din Turcia, care a făcut înconjurul lumii la acel moment, a fost preluată din nou de publicații importante din această țară, în limba turcă, atingând un public de câteva milioane de vizualizări doar pe platforma X – Twitter. Sunt unicul politician român care a fost în emisiunea lui Alex Jones din Statele Unite, iar referirile mele la plandemie sau la războiul din Ucraina sunt citate până în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei, plus, desigur, în Ucraina și în Rusia. Consecința acestei provocări la adresa globaliștilor este că trebuie să am grijă unde mă duc și să trăiesc sub o amenințare constantă. Amenințările cu moartea sunt la ordinea zilei, am avut atacuri asupra casei, deocamdată doar de intimidare, inclusiv asupra copiilor, fiind urmărită luni întregi de mașini cu numere de înmatriculare ucrainene, care mă filmau fățiș, am primit apeluri telefonice în limba ucraineană de amenințare cu moartea, cu violarea mea și a fetițelor mele, mesaje de amenințare cu moartea cu explicarea detaliată a metodelor în care vom fi omorâți toți, de trei ori s-a încercat otrăvirea mea și de atunci mi-am dezvoltat măsuri de siguranță mult mai drastice etc. Din păcate, statul român a refuzat să îmi ofere protecție.

Oprirea conflictului din Ucraina nu se face numai la nivel naţional, desigur, motiv pentru care, în afară de a lupta pentru ca România să rămână în afara conflictului şi să nu se lase atrasă de Ucraina în război, am participat la promovarea păcii prin dezbaterile la nivel internaţional unde am fost invitată, unde am arătat nocivitatea acestei atitudini pro-război şi am militat pentru demararea de urgenţă a negocierilor de pace. În acest sens am luat legătura cu partide suveraniste şi cu lideri de opinie din mai multe ţări, formulând opinii comune şi demersuri publice pentru a determina autorităţile din statele europene şi din SUA să iasă din logica războiului nesfârşit şi a sancţiunilor care distrug doar economiile europene.

Așa cum am menționat, un efort pentru pace a fost și Memorandumul ”Neutralitate pentru România. Pacea de la București” și, în plus, am inițiat proiectul ”Comitetul pentru Pace” la care vă propun să aderați, astfel încât să luptăm din ce în ce mai mulți pentru pace. Unirea face puterea.

La nivel european politicienii și presa mainstream mă urmăresc constant și sunt atacată la toate nivelele și jignită, acuzată de ”putinism”. Așadar, pentru că vreau pace și siguranță pentru poporul și țara mea, sunt ”putinistă”, dar ei, care aduc război, foamete și moarte nu ar trebui să fie catalogați ”naziști”? În ceea ce privește războiul, din prima zi am avut o atitudine tranșantă și fundamentată, care se  adeverește reală și corectă.

Dacă UE ar accepta Ucraina ca stat membru, s-ar autodistruge. În primul rând, că ar primi în rândurile sale un stat conflictual, care luptă împotriva propriilor minorități și care nu respectă nimic în materie de drepturi ale omului, liberă exprimare, drepturi civice și politice. Apoi, Ucraina este un stat corupt până în măduva oaselor, iar corupția a explodat odată cu acest conflict și este parte integrantă din sistemul de putere de la Kiev. În plus, există problema rackeților care ucid și pentru 500 euro. A primi Ucraina în UE este ca și cum ai invita dușmanul în casă sau ca și cum ai amplasa în interiorul construcției europene o bombă care va exploda la scurt timp după aceea. Același lucru este valabil și pentru aderarea Ucrainei la NATO. În plus, nu cred că vreodată Federația Rusă ar accepta un astfel de vecin, și cred că nici măcar USA nu va dori vreodată un conflict deschis cu o putere care are ca aliați China, Brazilia, India și Coreea de Nord! Eu le propun americanilor să se mai gândească și să își numească consilieri buni la istorie și strategii de luptă, poate așa vor înțelege că rușii nu au pierdut războaie, mai ales când SunTzu le este aliat.

România mai are o şansă, prin partidul S.O.S. România pe care l-am înfiinţat şi pe care îl conduc, să îşi câştige locul binemeritat în UE şi să se alăture statelor care luptă pentru o Uniune a Naţiunilor independente şi suverane care colaborează, nu un conglomerat bruxellez care le dictează statelor membre, anulându-le suveranitatea şi identitatea de facto. Împreună cu celelalte partide suveraniste din Europa cred că putem opri prăbuşirea Europei şi distrugerea statelor-naţiune şi putem reveni la o uniune de state libere, nu de colonii exploatate de globalişti aşa cum şi-au propus comisarii de la Bruxelles şi multinaţionalele.

Alegerile europarlamentare din 2024 vor fi esenţiale: aceea va fi ocazia pentru toţi cetăţenii naţiunilor europene, români, italieni, germani, francezi şi aşa mai departe, de a răsturna direcţia anti-naţională şi anti-umană care dirijează acum UE de la Bruxelles, şi să aducem în loc politicieni responsabili şi suveranişti care să îi redea Europei dreptul de a coopera cu Rusia, cu China și cu celelalte state independente. Trebuie să readucem Europa la valorile ei fundamentale: creştinismul, suveranitatea naţională, istoria şi cultura proprie, precum şi dreptul de a se dezvolta economic fără să mai fie la mila multinaţionalelor de peste Ocean, și  nu numai.

UE a luat tot ce avea mai valoros România, UE sclavizează România și românii, evident că reprezentanții noștri își dau concursul prin acte de înaltă trădare și incompetență crasă, fiind numiți de peste ocean și de la Bruxelles special pentru ca România să fie violată și deposedată de toate bogățiile ei. Dacă România ar ieși acum din UE, s-ar dezintegra imediat, pentru că nu mai are nimic: ne-au distrus industria, agricultura, toate societățile de stat au fost demolate sau vândute pe nimic, deși sunt de securitate națională: energie, ape, resurse etc, pământul este vândut la străini, jumătate dintre români sunt alungați din țară și trăiesc pe tot mapamondul construind economiile altor state. Înainte de un eventual RoExit, ar trebui să fim despăgubiți de tot ce am fost deposedați, cu dobânzi și penalități imense, pentru a ne putea reclădi țara.

Suveranismul va câştiga alegerile europarlamentare din 2024 şi va veni la putere în multe ţări europene, iar România se numără printre ele. Sunt pregătită să repun România pe picioare şi să îi redau rolul în Europa atât din poziţia de preşedinte de ţară, cât şi din cea de prim-ministru, dar acest lucru îl vor decide românii. Votul suveranist în România este estimat de institutele de sondare a opiniei publice între 60 şi 70 la sută la următoarele alegeri care vor fi în 2024 când România va avea alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale, în afară de cele pentru Parlamentul European. Aşadar, va fi o schimbare totală în România, pentru că românii s-au săturat de partidele mainstream şi de politicile lor falimentare, iar partidul pe care îl conduc, S.O.S. România, este deja în centrul acestor schimbări. Spun aceste lucruri pentru că nu vreau să cădem în pesimism și nici să considerăm că bătălia pentru bine, adevăr și frumos este pierdută! La fel ca în România, în multe alte state europene suveraniștii se pregătesc să schimbe direcția dezastruoasă impusă de Bruxelles și de SUA, și împreună putem salva continentul european de război și reclădi punțile care au fost distruse.

Și pentru că ne aflăm în Serbia, o parte a familiei mele provine de pe aceste plaiuri, din vechea Iugoslavie, doresc să le spun kosovarilor că sunt manipulați și târâți către divizare, pentru a putea fi conduși și sclavizați extrem de ușor. Același lucru se încearcă și în România cu Transilvania, etern pământ românesc, așa cum Kosovo este etern pământ sârbesc. Nu dați curs încercărilor cotropitoare ale celor de peste ocean care pun în aplicare dictonul latin Divide et impera. Veți sfârși sfâșiați. Lăsați în urmă ceea ce vă poate dezbina și uitați-vă numai la ceea ce vă poate uni. Pentru că suntem cu toții atacați și menținuți în dezbinare mai ales segregare interetnică, pentru a fi mai ușor cuceriți. O națiune este puternică, independentă și suverană dacă este unită. Noi, cei din Balcani, avem obligația morală și strategică de a rămâne în unitate, suveranitate și independență față de marile puteri, înțelegând că trebuie să fim prieteni cu vecinii, și mai apoi să dezvoltăm  relații cu state la mii de km distanță. De aceea vă propun refacerea Polului Balcanic pentru ca împreună să ne păstrăm credința, istoria, tradițiile, familia tradițională, iubirea de seamăn și suveranitatea națiunilor noastre.

Europa trebuie să înțeleagă că fără Federația Rusă, vecină aici cu noi, vecinătate pe care nu o poate schimba nimeni, Europa nu este întreagă. Putem avea relații diplomatice și economice și mai ales de bună vecinătate cu toate statele lumii, dar mai întâi, și în primul rând cu vecinii.

Cred că lumea a uitat de Dumnezeu și de iubire. Noi, cei de aici, din estul Europei am rezistat și am luptat împreună, pentru că nu am renunțat niciodată la iubire și la Dumnezeu. Pacea nu poate fi adusă decât cu credință și iubire de Dumnezeu. În aceste momente cruciale pentru omenire, când globaliștii încearcă anularea divinității, neștiind că se vor anula pe ei înșiși, nu pot să nu citez un colos universal:

”Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.” – Lev Tolstoi, Război și pace!

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!”




Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Construirea forței interioare: Exerciții cu propriul greutate pentru o musculatură puternică

Construirea forței interioare: Exerciții cu propriul greutate pentru o musculatură puternică În ultimii ani, tot mai multe persoane au început...

Read More...

Comoara literară a Antichității: Biblioteca din Pergam

Biblioteca din Pergam: Comoara literara a Antichitatii Biblioteca din Pergam, situata in orasul antic Pergamum din Asia Mica, a reprezentat...

Read More...

Explorând diversitatea vieții: Biomi unici și specii variate

Explorând diversitatea vieții: Biomi unici și specii variate Când ne gândim la diversitatea vieții pe Terra, ne simțim adesea copleșiți...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro