Declarație politică Diana Iovanovici-Șoșoacă: “Divide et impera, un principiu impus de marile puteri”

BY: stiridinromania.ro In Articole, STIRILE ZILEI

În declarația politică prezentată de senatorul Av. Diana IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ, Președintele Partidului S.O.S. România, la data de 18 octombrie 2023, se abordează poziția României în contextul conflictelor internaționale, în special a conflictului dintre Israel și Palestina, și deciziile politicii externe ale țării referitoare la recunoașterea statului Palestina și relația cu Israel. Redam declaratia politica integral in continuare.

“Trăim vremuri interesante! Plandemia a fost oprită de conflictul dintre Ucraina și Federația Rusă, iar acest război este oprit de lupta dintre Israel și Palestina. Nici nu vreau să mă gândesc ce va opri acest război. Ceea ce este comun tuturor acestor atrocități sunt crimele împotriva umanității. Creatorii acestor conflicte își râd în barbă când văd cum ne divizăm, pentru că natura umană este construită pe alegeri, bine și rău, obligându-ne să ne poziționăm de o parte sau de alta, mai ales că toți ascundem o natură conflictuală mai mult sau mai puțin evidentă.

În fiecare dintre aceste atrocități regăsim o componentă religioasă, plandemia încercând să anuleze credința, să îngenuncheze creștinismul, România fiind una din cele mai abuzate țări din lume, războiul dintre Federația Rusă și Ucraina, de asemenea, sunt binecunoscute prigoana preoților creștini ortodocși, închiderea bisericilor creștine, bătaia de joc a ucrainenilor față de românii din Ucraina, și nu numai, iar acum o luptă între iudei și musulmani.

Deși există un singur Dumnezeu, natura umană conflictuală pare să învingă orice urmă de umanitate. La cele două conflicte din urmă se pune problema teritorială, o adevărată cutie a Pandorei, care împarte lumea în două.

O să încerc să nu mă poziționez de partea niciunei țări, dar voi puncta câteva aspecte care ar trebui luate în considerare.

România este una dintre cele 96 țări ONU care recunosc statul palestinian, însă printre puținele din Uniunea Europeană. Dintre statele UE o mai recunosc Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Malta, Cipru și Suedia.

În 2012, după negocieri îndelungate, Organizația Națiunilor Unite (ONU) recunoaște statalitatea Palestinei printr-o rezoluție votată de Adunarea generală ONU din 29 noiembrie cu 138 de voturi pentru, 9 împotrivă și 41 de abțineri. Palestina primește statutul de „observator nemembru al ONU”.

În anii 1970 politica României comuniste față de conflictele din Orientul Mijlociu s-a schimbat. Relațiile, în special cele comerciale, cu diverse state arabe s-au intensificat, iar Ceaușescu a dorit să fie un mediator în problema israeliano-palestiniană.

În aprilie 1972 are loc prima întâlnire a lui Ceaușescu față în față cu Yasser Arafat, președintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) la Cairo, unde Ceaușescu și-a afirmat susținerea pentru un stat independent palestinian.

Politica pro-arabă lansată de Ceaușescu se potrivea cu susținerea mișcării palestiniene. România a condamnat Israelul pentru incidente armate inițiate de acesta.

Ca o consecință firească, în mai 1972, România a recunoscut oficial Organizația pentru Eliberarea Palestinei ca reprezentant unic și legitim al poporului palestinian, iar în martie 1974 a fost deschisă Reprezentanța Permanentă a OEP la București, practic un oficiu diplomatic.

După Declarația de Independență a Palestinei din 1988, a fost recunoscută ca stat de către 96 state membre ONU, de Sfântul Scaun, Organizația Conferinței Islamice și de Liga Arabă. Israel nu recunoaște Statul Palestina.

Oficial, în ianuarie 1989 reprezentanța a fost transformată în ambasadă a statului Palestina în România, după recunoașterea ca stat în 1988. România are un oficiu de reprezentare diplomatică la Ramala.

Relațiile diplomatice ale Românei cu Palestina s-au menținut constant după anul 2000. Cea mai recentă vizită a fost în vara anului 2022 când președintele Palestinei, Mahmud Abbas, a făcut o vizită oficială la București. Cu acea ocazie, președintele Iohannis a confirmat „legăturile istorice și umane” dintre cele două state, a reconfirmat ajutorul României în domeniile educației, combaterii terorismului, cât și pentru realizarea păcii „prin rezolvarea justă și durabilă a conflictului israeliano-palestinian prin negocieri directe”.

În acest moment, România nu mai are un rol de mediator, nici nu ar avea cine să îl exercite, ce am fost și ce-am ajuns!? Parteneriatul strategic cu USA își exercită influența. Noi nu am fost în stare să devenim mediatori aici, lângă noi, în conflictul ucraineano-rus, deși poziția geostrategică ar fi impus și sprijinit o astfel de abordare, darămite să mai fim și mediatori la depărtare, între Israel și Palestina, deși istoria ne-ar fi ajutat și am fi căpătat și noi o putere și o verticalitate politică. Dar noi am ajuns atât de sclavi și ocupați, încât nu mai avem curajul nici capul să ni-l ridicăm din pământ. Dovada este poziția României de a vota împotriva admiterii Palestinei la UNESCO, la 1 noiembrie 2011, care înseamnă, de fapt, o revenire asupra deciziei din 1988. Cu asemenea trădători și incompetenți la putere, sub ocupație americană, nici nu este de mirare.

În 2017, când Donald Trump a anunțat mutarea ambasadei SUA la Ierusalim, în contextul discuțiilor contradictorii ale mutării capitalei Israelului de la Tel Aviv la Ierusalim, România a sărit prea repede sub guvernarea Dăncilă cu anunțul că România va muta și ea ambasada. Am denotat nu numai slugărnicie, ci mai ales prostie, putând arunca România într-un conflict fără de întoarcere.

Zilele acestea, Parlamentul român a adoptat o declarație în care își exprimă solidaritatea cu Israel și condamnă ferm atacurile teroriste ale grupării Hamas împotriva populației civile. Accentul declarației cade pe „dreptul suveran al Statului Israel la autoapărare pentru eliminarea pericolului terorist”, în acord cu partenerii occidentali.

Din punctul meu de vedere este total eronat și periculos pentru români să te poziționezi de o anumită parte, așa că am ales să nu particip în niciunfel. Mai ales că ar fi trebuit să condamnăm crimele din Palestina, civilii omorâți acolo de răzbunarea israeliană neavând nicio legătură cu Hamas. De ce să plătească niște oameni nevinovați pentru atrocitățile unor teroriști? Astfel că problema a fost pusă eronat din start, pentru că trebuia, conform principiului echității, să se recunoască și dreptul suveran al Palestinei la autoapărare pentru eliminarea pericolului terorist și oricăror atacuri, Hamas nereprezentând Palestina. Pentru că în acest conflict este nevoie de echidistanță, maturitate politică, echilibru, mediere și în niciun caz slugărnicie și răspuns la solicitările puterii ocupante de la București, Deveselu etc.

Războiul dintre Israel și Palestina este unul fratricid. ȘI TREBUIE OPRIT IMEDIAT.

Aș dori să solicit Israelului să se gândească mai bine când atacă Palestina, la următoarele aspecte:

  • Hamas este o organizație teroristă, nu statul Palestina. Este inacceptabil ceea ce a făcut Hamas, este o provocare, evident la o comandă a unei supraputeri care se joacă de-a Dumnezeu. Au murit civili în Israel și acest lucru nu trebuie să se mai repete. La moarte nu se răspunde cu moarte! Legea talionului a încetat de mult să mai existe, iar în acest atac, Israelul trebuia să dea dovadă de înțelepciune. Din păcate, i-a lipsit cu desăvârșire și a denotat doar ură care a i-a anulat gândirea. Ați acționat exact cum a gândit Hamas că o să faceți. Și de aici până la al 3-lea război mondial, nu mai e decât un pas. Tot de voi depinde să îl opriți.
  • Palestina este un stat recunoscut de 96 de state și de ONU. Deci, Israelul atacă un alt stat, iar consecințele sunt iremediabile. Ați acționat ca răspuns la o organizație teroristă, cu aceeași monedă, ceea ce vă face la fel de culpabili, pentru că cei care au de suferit sunt tot civilii, eternele victime colaterale. Moartea aduce moarte, Israel. Opriți-vă! Așa cum  voi doriți să vi se respecte statul Isarel, așa și Palestina dorește să îi fie respectat statul. Ei nu sunt niște sclavi de care să își bată cineva joc. Nimeni nu merită să fie tratat astfel. Nici voi, nici ei. Sunteți amândouă statele victimele unor teroriști. Nu deveniți ca ei.
  • A opri alimentele și apa către Palestina, este o crimă. Nu vă duceți înspre o astfel de politică pentru că veți fi condamnați. Mereu invocați Holocaustul, o să regăsiți atrocitățile acestea comise și împotriva palestinienilor. Voi puteți denota înțelepciune și opri acest măcel. S-a murit destul. Nu vă mai răzbunați. Mor copii nevinovați.
  • Înainte să acuzați Palestina, aș dori să vă întreb cum a ajuns Hamas să aibă atâtea arme, când toate punctele de trecere sunt păzite de Israel? Cum ați putut permite atâta înarmare? Nu vedeți că cineva are interes să vă provoace să vă omorâți între voi? Nu mai faceți pe plac marilor puteri!
  • Pe o fâșie de pământ, unde ar putea trăi lejer vreo 300.000 de oameni, se chinuie peste 2,5 milioane de oameni, care acum sunt omorâți la propriu. Invocați mereu crimele împotriva voastră! Nu vă mai copiați călăii! Nu săvârșiți crime împotriva altora! Veți fi judecați după felul în care judecați! Vă puneți în pericol proprii cetățeni la nivel mondial, ne puneți în pericol pe toți! Fiți înțelepți!

Am inițiat personal anul acesta Comitetul Internațional pentru Pace și cred că este imperios necesar ca statele care își doresc liniște și pace să se unească sub această egidă și să începem adevăratele negocieri pentru pace. Pentru că văd că ONU nu acționează în niciun fel și sunt uimită cum Israelul a putut răspunde la astfel de provocări.

Peste tot în lume avem evrei și musulmani. Oriunde, oricând , în aceste condiții poate izbucni un conflict. Având în vedere războiul pornit între Israel și Palestina, total inegal, îmi este foarte clar că vor începe atentatele în toată lumea, dar mai ales în Europa. Deja se fac simțite timid, dar sigur. De aceea apelez la conducerea statului Israel și le solicit înțelepciune și oprirea oricărui atac împotriva unei populații nevinovate. Dumnezeu este iubire, nu război! Război produce diavolul!

Mai mult, deși știu că organizațiile teroriste sunt extrem de radicale, mesajul către ele trebuie să fie unul de pace, de oprire a masacrelor, pentru că acolo nu mor numai cei pe care îi consideră dușmani, ci și oameni care le-au fost alături celor pe care îi apără. Opriți teroarea!

Sunt peste 2.000 de români pe teritoriul Palestinei, din categoria femeilor căsătorite cu palestinieni și copii din căsătorii mixte. Comunității românești i se adaugă palestinienii care au studiat în România. Încă din anii ’70, numeroși tineri palestinieni au învățat în universitățile din România, cu precădere în facultăți de medicină și politehnică. În Israel, de asemenea, sunt mii de români, care sunt puși în pericol de astfel de acțiuni iresponsabile. Deci ne atacați și ne puneți în pericol și românii noștri. Opriți-vă!

Ar fi fost nevoie în aceste moment de o conducere a României nu numai patrioată, dar și înțeleaptă. Se pare că regimul Ceaușescu, consilierii și miniștrii de externe pe care îi avea, dau lecții după zeci de ani lacheilor de acum:

Redau discursul președintelui Nicolae Ceaușescu mai actual ca oricând, despre conflictul israeliano-palestinian, dar și din Orientul Mijlociu:

România a condamnat cu fermitate bombardarea de către Israel a instalațiilor nucleare irakiene de lângă Bagdad. Apreciem că aceasta reprezintă o gravă încălcare a normelor elementare ale raporturilor dintre state, ale principiului independenței și suveranității naționale, a integrității teritoriale, un act ce creează precedente deosebit de periculoase în viața internațională.

Considerăm că trebuie desfășurate cu mai multă energie eforturi pentru soluționarea prin tratative a conflictului din Orientul Mijlociu, pentru realizarea unei păci globale juste și durabile, pe baza retragerii Israelului din teritoriile arabe ocupate în urma războiului  din 1967, soluționării problemei poporului Palestinian, inclusiv prin constituirea unui stat propriu și independent, asigurarea independenței și suveranității teritoriale a tuturor statelor din zonă.

Pentru soluționarea globală a conflictului  din Orientul mijlociu, apreciem că se impune organizarea unei conferințe internaționale, sub egida ONU, cu participarea tuturor țărilor interesate, inclusiv a Organizației pentru eliberarea Palestinei, în vederea realizării unei păci drepte și trainice în această regiune.

Ne provoacă o deosebită îngrijorare situația din Liban, și în primul rând acțiunile militare ale Israelulului în această țară. Ne-am pronunțat și ne pronunțăm ferm pentru încetarea oricărei acțiuni militare și respectarea strictă a integrității și suveranității Libanului.

Este în interesul profund al poporului libanez, ca toate forțele din această țară care doresc libertatea și independența patriei lor, să pună capăt luptelor și disensiunilor dintre ele, să se unească pe deasupra oricăror deosebiri politice și religioase, pentru a asigura existența liberă și suverană a Libanului.

Pe calea tratativelor, a bunei înțelegeri trebuie rezolvate toate problemele litigioase care mai există în Africa, Asia de Sud-Est și în alte regiuni ale lumii, respectându-se libertatea și independența fiecărui popor, dreptul sacru de a se dezvolta de sine stătător, pe calea progresului și civilizației, fără niciun amestec din afară.

Ne exprimăm solidaritatea și sprijinul activ cu lupta popoarelor pentru lichidarea deplină și definitivă a politicii colonialiste și  neocolonialiste, a rasismului și a polticii de apartheid, pentru afirmarea dreptului la existență liberă și suverană a tuturor națiunilor lumii.

O condiție deosebit de importantă pentru eliminarea unor focare de tensiune și conflicte din viața internațională, de instabilitate economică și politică, o constituie lichidarea marilor decalaje dintre țările sărace și bogate, a stării de subdezvoltare economică și socială, în care se află o mare parte a omenirii, ca urmare a îndelungatei politici de estorcare și asuprire colonială.”

Declarație politică

Senator Av. Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ

Președintele Partidului S.O.S. România

18.10.2023




Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Israelul lansează noi lovituri în Gaza, după atacul din weekend care a ucis zeci de persoane în zona de siguranţă

Martori citați de AFP au spus că avioanele de război israeliene au lovit centrul Fâșiei Gaza iar focurile de...

Read More...

Canotajul Dinamo: 25 de sportivi și 3 antrenori pregătiți pentru Olimpiada de la Paris 2024

În cadrul evenimentului "Ready for Olympics", lotul olimpic de canotaj al României pentru JO Paris 2024 a fost prezentat...

Read More...

Trupele ucrainene apără punctul fierbinte din regiunea Donețk

Orașul industrial de pe linia frontului a fost relativ calm până în iunie, când trupele ruse și-au intensificat atacurile...

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online Adauga la Agregator.ro