Dacă o societate a netrebnicilor nu poate fi un perpetuum mobile, cea transumanistă cum va fi?

BY: Iordachita Gabriela In Galați, Lumea Tarei, STIRILE ZILEI
Lumea Tarei

Autor: Ph.D. Gabriela-Violeta Iordăchiță

În lucrarea “Înțelepciunea psihopaților. Din experiența de viață a sfinților, spionilor și criminalilor în serie”, autorul, Kevin Dutton, face un exercițiu mental interesant, în care își imaginează o societate asemănătoare celei de la începuturile secolului XX, când salariile se încasau săptămânal, în ziua de vineri. În această ipotetică societate există doar două tipuri mari de oameni: sfinții, care sunt harnici, onești, muncesc cât mai mult toată săptămâna pentru un venit mai mare și netrebnicii, colegii lor, mincinoși, leneși, care îi jefuiesc de aproape toți banii de salariu, la finalul fiecărei săptămâni, pe sfinții care se îndreaptă spre case.

La început, pe termen scurt, netrebnicii prosperă, au venituri mai mult decât duble, datorită hoției lor, în comparație cu sfinții, însă pe termen mai lung, afacerea lor începe să se clatine pentru că numărul celor netrebnici se înmulțește, mulți sfinți devenind și ei netrebnici, pentru că e profitabil, sfinții rămași sunt tot mai puțini, încep să obosească, să nu mai aibă o alimentație suficientă, datorită lipsei banilor, încep să se îmbolnăvească și să nu mai poată munci pentru a câștiga îndeajuns și mor în număr mare. Acest lucru crește probabilitatea ca netrebnicii, datorită împuținării surselor de jecmănire, să intre în conflict direct între ei, iar dacă dau peste vreun sfânt bun de jumulit, au șanse mari ca acesta să fie deja “luat” în exploatare de un alt netrebnic care le-a ajuns înainte.

Pentru a supraviețui, o astfel de societate, după parcurgerea unui ciclu complet, când se ajunge la numărul minim de sfinți buni de exploatat, se va întoarce la munca cinstită și la valorizarea sfinților, altfel se va autodistruge.

Dar ce ne facem dacă aducem o astfel de societate în zilele noastre, în secolul XXI, în care netrebnicii urmăresc acapararea producției hranei prin corporații imense, globale, prin mijloace robotizate, dictatura medicală și transformarea omenirii într-o imensă masa amorfă, cipată, controlată, fără mâncare sănătoasă, fără istorie, valori, tradiții, națiune sau repere morale?

De fapt, netrebnicii din prezent sunt, ca ipoteza de lucru, psihopații care s-ar origina la baza majorității problemelor unei societăți, în cida faptului ca și ei au utilitatea lor socială (unii chirurgi de excepție s-a dovedit a fi psihopați, unii piloți de bombardiere militare, unii luptători cruzi de pe frunturi etc.) . Ca soluție, propun ca pentru fiecare post de conducere să fie aplicate, cu adevărat (pe bune), teste psihologice obligatorii: Inventarul Profilului de Personalitate (PPI) și Psychophaty Checklist Revised (PCL-R), la care se va adăuga un interviu face-to-face cu o echipă de specialiști, psihologi clinicieni, medici psihiatri (cu verticalitate morală și profesională), specialiști în etică, sociologi.

În final, pentru a vă răspunde la întrebarea din titlu, despre cum ar putea fi societatea transumanistă, așa cum se întrevăd în acest moment lucrurile, ea va fi împărțită într-o masa de sclavi, urmăriți, exploatați, puțin educați, fără prea multe drepturi, fără apartenență la o comunitate sau națiune, fără repere valorice, fără Dumnezeu și o mica elită de psihopați-zei, care vor sta în turnul lor de fildeș, plini de tehnologie, nefericiți, cruzi, egocentrici, putred de bogați și visând, ca în basmele românești, la tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Quo Vadis Homo Sapiens Sapiens?

Pentru consiliere psihologica online accesati: www.cabinetonline.ro

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Oportunitati de angajare la Horticultura Timisoara

Cei care își doresc un loc de muncă stabil în domeniul întreținerii spațiilor verzi acum oportunitatea de a...

Read More...
Peste 150 de elevi sportivi, participanți la competiția ”Ștafeta de Aur”

Ștafeta de Aur din Lugoj

Miercuri, 24 septembrie, a avut loc la Stadionul Tineretului din Lugoj ”Ștafeta de Aur”, un concurs dedicat copiilor din...

Read More...

Casa plutitoare de pe Bega: o amenințare la adresa mediului

Apariție surprinzătoare pe Bega, aproape de centrul Timișoarei, unde poate fi observată, de câteva zile, o casă plutitoare. Situația...

Read More...

One commentOn Dacă o societate a netrebnicilor nu poate fi un perpetuum mobile, cea transumanistă cum va fi?

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online