25 Iunie 2023, cea mai importantă zi din toată istoria greu încercată a marelui Rapid. Flacăra vișinie a ajuns la borna …

BY: stiridinromania.ro In Stiri Sport

25 Iunie 2023, cea mai importantă zi din toată istoria greu încercată a marelui Rapid. Flacăra vișinie a ajuns la borna 100!

Noi, spre deosebire de înaintașii noștri, avem privilegiul să fim contemporani cu acest eveniment unic, cu o încărcătura emoțională puternică și aparte: Centenarul!

Acest moment special va fi celebrat printr-un spectacol total, ce se va desfășura pe Stadionul Giulești, dar și în jurul acestuia.

SHOW ÎN STADION

De la ora 18:00, spectacolul va începe și în interiorul stadionului Giulești. În prima parte a evenimentului vor fi numeroase momente rapidiste supriză, iar pe scena amplasată la Tribuna a II-a vor urca foarte mulți artiști în vogă. Horia Brenciu, Connect-R, Felicia Filip, Rappa, Delia, Damian Drăghici Brothers, Andrei Ștefănescu, Hoynar, Amer1knu, Virginia, Teodora Dinu, Cortes, dar și alți artiști îi vor încânta pe cei prezenți la marele eveniment de Centenar.

STREET FOOD FESTIVAL

Ținând cont de faptul că locurile din stadion vor fi limitate, vom organiza pentru prima dată, în Giulești, Street Food Festival. Tot pentru prima dată închidem Calea Giulești, de la Podul Grant până la intersecția cu strada 9 mai, pentru ca rapidiștii să se poată recrea, cu ocazia acestei sărbători unice.

Ne vom bucura împreună, cu mic, cu mare, bunici și nepoți, tați și fii, mame și fiice, de ateliere de creație, concerte live, vom avea o zonă de agrement pentru copii, food court, dar și multe alte surprize, pe care vă invităm să le descoperiți la fața locului.

Accesul la Street Food Festival se va face de la ora 12:00 până aproape de miezul nopții, și va fi liber.

Spectacolul va fi presărat cu diverse momente speciale, pe care suporterii prezenți le vor putea vedea și trăi într-o seară unică, și se va încheia în jurul miezului nopții, cu un show de artificii.

BILETE

Biletele pentru evenimentul din interiorul Stadionului Giulești, vor avea aceleași prețuri ca și la meciurile de campionat:

Peluza Nord: 30 lei
Peluza Sud: 30 lei
Tribuna I: 65 lei
Tribuna 0: 100 lei
VIP: 300 lei

PRIORITATE PENTRU ABONAȚI CS RAPID și FC RAPID

Pentru că ne-au fost mereu alături, abonații FC RAPID din sezonul regular sau din Play-Off, dar și abonații Clubului Sportiv Rapid, vor beneficia de prioritate la achiziționarea biletelor, astfel:

Online (www.entertix.ro): de duminică, 11 iunie, ora 19:23, până miercuri, 14 iunie, ora 12:00.
Casa de bilete (stadionul Giulești): luni, 12 iunie – 12:00 – 20:00 & marți, 13 iunie – 12:00 – 20:00.

Fiecare abonat poate achiziționa un singur bilet per abonament, în limita locurilor disponibile.

BILETE PENTRU TOATĂ LUMEA

Începând de miercuri, 14 iunie, se pun în vânzare bilete pentru toată lumea. Acestea vor putea fi achiziționate online, de pe www.entertix.ro, sau de la casa de bilete a stadionului Giulești, după următorul program:

Miercuri, 14 iunie: 12:00 – 20:00
Joi, 15 iunie: 12:00 – 20:00
Vineri, 16 iunie: 12:00 – 20:00

De miercuri, fiecare persoană poate achiziționa cel mult două bilete.

În cazul în care o persoană părăsește stadionul, aceasta nu mai poate intra cu același bilet.

Pentru detalii suplimentare, puteți trimite un e-mail către ticketing@fcrapid.ro.

Ne vedem pe 25 iunie, pentru o zi memorabilă!



Data: 2023-06-10 21:14:48

Link catre sursa

Foto: Facebook sau Pixabay

 În plus, ar putea să-ți placă
Loading RSS Feed

Donează Știri din RO

Recomandari STIRIdinROMANIA.ro

Participarea Universității Victor Babeș la Târgul Educațional din Timișoara

Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara va participa cu un stand dedicat la cea de-a...

Read More...

Vânt puternic în sud-vestul țării

Meteorologii anunță un început de săptămână cu vânt mai puternic în mai multe regiuni ale țării, în special...

Read More...

Gala Premiilor Societății Timișoara

Se apropie evenimentul de decernare a premiilor oferite de Societatea Timișoara, o gală care marchează, an de an,...

Read More...

2 commentsOn 25 Iunie 2023, cea mai importantă zi din toată istoria greu încercată a marelui Rapid. Flacăra vișinie a ajuns la borna …

Mobile Sliding Menu

stiri & ziare online