🏆🥇🥈🥉În week-end-ul trecut (11-12 martie), Sala „Ioan Soter” din cadrul CNSB „Lia Manoliu” a găzduit Campionatele Naționale indoor ale cadeților – etapa finală. „Un concurs frumos al juniorilor 2, cu multe recorduri personale și cele mai bune performanțe ale sezonului”, avea să ne declare coordonatorul loturilor de juniori, prof. Doru Crișan. Acesta a ținut să menționeze câteva rezultate. „Cea mai bună performanță la toate categoriile de juniori este cea a Alexandrei Maria Hu…dea (Foto 1 CSS Mediaș-AC Mica Romă Blaj, antrenor Vasile Ibășfălean), învingătoare cu PB la 1500 m – 4:28,95)”. Să adăugăm și victoria acesteia din cursa de 3000 m (10:11,49). Maria Denisa Capotă (Foto 2 CSM Bistrița, antrenor Alina Cucerzan) a triumfat din nou la 400 m (56,56), fiind a treia la 200 m (25,76). Tot două medalii a cucerit și Ștefania Alexandra Uță (Foto 3 CS Vâlcea-1924; CSM Onești), prima la 60 mg (8,78), a doua la 60 m (7,74). În competiția masculină să notăm rezultatele lui Adrian Dohotariu (Foto 4 CS Olimpia București-CS Rapid, antrenor Mihăiță Băloi), lider la 60 m (6,88), dar și pe cele ale lui Vlad Gabriel Dumitra (Foto 5 CS Olimpia-CSS4 Bucuresti, antrenor același Mihăiță Băloi), al doilea la 60 m (7,05), dar cel dintâi la 60 mg (7,95). Ambele titluri de la 1500 m (4:00,21) și 3000 m (8:30,70) au fost adjudecate de către Lucian Ștefan (Foto 6 CSS Caransebeș, antrenor Cristi Dragomir). O evoluție deosebită, cu un rezultat foarte bun (PB), a avut Cristian Marius Popescu (Foto 7 CSA Steaua București, antrenor Bogdan Tudor), la săritura în lungime, încercarea câștigătoare măsurând 7,35 m. La greutate, cu o diferență considerabilă s-a impus Ștefan Ciobanu (Foto 8 LPS Roman-CA Roman, antrenor Emilian Floroiu), 18,68 m. Găsiți toate rezultatele accesând https://www.fra.ro/…/…/rezultate-finale-cn-u18-et-finala.pdf #atletism #FRA
Sursa si foto: pagina oficiala de Facebook.
În plus, ar putea să-ți placă