‼️Informare‼️ În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunța un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în județul Teleorman, între Roșiorii de Vede si Măldăeni. Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului. Odată ajunse, forțele de intervenție au constatat că accidentul feroviar nu se confirma. Trenul circula pe ruta Arad- București Nord și s-a oprit brusc. Mai multe persoane au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale, 3 victime fiind transportate la spital. La acest moment, călătorii sunt transportați cu 2 microbuze ISU către gara din Roșiorii de Vede. Forțe angrenate: ISU TR: 7 ambulanțe SMURD, 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 3 autospeciale de descarcerare, 2 microbuze, 8 ambulanțe SAJ; ISU OT: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospecială de descarcerare grea, 5 ambulanțe SMURD; ISU DJ: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospeciala de descarcerare grea, 3 ambulanțe SMURD. Au mai fost prealertate ISU AG, respectiv ISU B-IF. La acest moment, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
Sursa si foto: pagina oficiala de Facebook.
În plus, ar putea să-ți placă